Parlamentarii pot da lecții când vine vorba de zile libere. Săptămâna aceasta au lucrat doar două zile. De Halloween, ieri, aleșii au stat la muncă doar până după amiază, iar azi și-au luat încă un liber, pentru ziua morților, Luminația- sărbătoarea romano-catolicilor, a transmis Cristian Sabbagh.

Holurile Parlamentului au fost mai mult goale astăzi, chiar dacă în mod normal, miercurea este zi de plen. Cei 466 de alesi și-au luat liber în numele sarbatorilor religioase...

și nu numai. Aseara a fost Halloween. Azi catolicii și romano-catolicii au sarbatorit Luminația, iar mâine este Ziua Morților. Respectată, parese, cu sfințenie de senatori și deputați.

Sărbătoare-i sărbătoare! E a unei națiuni, dar se poate recupera, se poate lucra în alte zile! Există zone unde e mult mai pe larg tot evenimentul acesta. Se întâmplă cu pomană, cu masă, de la felul unu, la felul doi și până la prăjituri, a spus Ilie Toma, deputat PSD.

La cimitir mă duc ziua, nu seara. Iar ziua chiar am să merg, pentru că părinții mei sunt decedați și am să merg la cimitir, evident, a spus Michael Gudu, deputat PNL.

Programul parlamentarilor este criticat de cetățeni

Au obosit, săracii de ei! Mi-e milă de ei! Acum au și un motiv, au spus că astăzi este ziua Luminației, iar mâine Ziua Morților.

Pentru ei, în fiecare zi e câte o șmecherie!, a spus o persoană.

Nu mai au chef de muncă! Nu mai au chef de muncă, nu e normal, nouă ne dau firimiturile, iar ei iau ce e mai bun!, a continuat altă persoană.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Există totuși și câțiva aleși care s-au prezentat la muncă.

Eu sunt din Covasna și nu o să am cum să ajung, părinții mei o să facă ce au de făcut, eu am treabă în Parlament, am treabă și mâine, deci nu cum! Noi, liderii de grup, avem un regim mai puțin liber!, a declarat Daniel Fenechiu, senator PNL.

Citește și: Ce schimbări intră în vigoare la 1 noiembrie 2023 și afectează bugetul românilor. Salarii în minus, noi scumpiri

Programul obișnuit al parlamentului ar trebui să fie de luni până miercuri, în comisii și plen, iar joia și vinerea, aleșii ar trebui să aibă activități în circumscripțiile unde au fost votați.

În ultima perioadă, văd destul de multe săptămâni în care avem activitatea la Parlament luni și marți. Cred, totuși, că Parlamentul ar trebui să lucreze mai mult, ar trebui măcar până miercuri, a declarat Mihai Botez, deputat USR.

Cererea a venit din partea UDMR-ului, nu am avut cum să o respingem, pentru că orice sărbătoare e binevenită, în sine. Dar asta nu înseamnă că parlamentarii trebuiau să plece, vedeți și dv., aici nu e țipenie, nu e picior de parlamentar. Ne plimbăm prin ditamai hardughia, așa, cu un sentiment de abandon, a declarat Sorin Lavric, senator

AUR.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Fiica Ralucăi Moianu nu a ascultat! Ce i-a interzis fosta prezentatoare TV tinerei de 19 ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Credința a pătruns parese la toate nivelurile în Parlament. Nicolae Ciucă, președintele Senatului a promis ieri că va sprijini crearea primei capele dedicată rugăciunii în Parlament.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si