Ședința de coaliție de luni s-a finalizat cu câteva concluzii, transmise de liderii celor două partide aflate la guvernare. Mărul discordiei a fost noua lege a pensiilor.

Citește și: Salariile nu țin pasul cu scumpirile din România. Prețul la unele produse și servicii au sărit cu peste 20% în ultimul an

Liderul PNL, Nicolae Ciucă a transmis luni seara că au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanțării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor.

Șeful liberalilor nu a oferit detalii despre sursele de finanțare pentru diferența de 35 mld. lei la bugetul de pensii numai în 2024, aceste urmând să crească și mai mult în 2025.

"În același registru, am discutat despre îmbunătățirea colectării. Astfel, împreună cu premierul Marcel Ciolacu vom semna și depune în Parlament un proiect de lege privind combaterea evaziunii fiscale", a precizat Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu: "Îi asigură pe pensionari că ne ținem de cuvânt"

Liderul social-democrat și prim-ministru al României Marcel Ciolacu a precizat și el că, în şedinţa de luni a coaliţiei au fost clarificate toate aspectele privind noua lege a pensiilor, inclusiv cele referitoare la sursele de finanţare.

Proiectul intră în linie dreaptă în Parlament, fiind susţinut de întreaga coaliţie, a afirmat Ciolacu.

Mesajele lui Ciolacu și Ciucă sunt suspect de asemănătoare:

„Toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanţare, au fost clarificate în şedinţa Coaliţiei din această după-amiază. Prin urmare, Legea intră în line dreaptă în Parlament, fiind susţinută de întreaga coaliţie. Totodată, am decis ca, împreună cu domnul preşedinte Ciucă, să depunem cât mai repede un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale şi creşterea încasărilor la buget.

Îi asigur pe pensionari că ne vom ţine de cuvânt! Pensiile vor fi indexate, iar inechităţile eliminate prin recalculare!”, a scris Marcel Ciolacu, luni pe Facebook.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Știrea inițială. Liderii coaliției de guvernare, PNL-PSD, se întrunesc luni, 13 noiembrie, de la ora 14.00 la vila Lac, într-o ședință de urgență pe tema noii legi a pensiilor și a impactului bugetar pe care îl presupune majorarea pensiilor în 2024.

Citește și: Mii de noi pensii speciale ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Legea prevede 5.000 de lei în plus pentru "foștii baroni"

Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul de lege privind noua lege a pensiilor din sistemul public, însă ministrul liberal de Finanțe nu a vrut să avizeze inițial legea din cauza lipsei de bani la buget.

În cele din urmă, premierul Marcel Ciolacu și-a impus punctul de vedere, însă ministrul Marcel Boloș a avizat proiectul doar cu anumite notații și condiții de finanțare. 

Premierul Marcel Ciolacu: "Nu se mai poate cu o pensie medie de 1.980 lei. Este inuman"

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni dimineața, că România nu mai poate să continue cu o pensie medie de 1.980 lei și trebuie găsite soluții pentru sustenabilitatea legii pensiilor.

"Nu se mai poate așa ceva. Este inuman", a declarat Ciolacu.

"Mai nou, discuţia aprinsă pe legea pensiilor, dacă este sau nu sustenabilă atât anul acesta, în anii viitori... Doamnelor şi domnilor, eu n-am prins niciun bunic în viaţă şi acum nu mai am părinţi în viaţă. Dacă dumneavoastră credeţi că trebuie să continuăm cu o pensie medie pe luna octombrie- repet, medie- de 1.980 de lei, vă anunţ că nu se mai poate. Este inuman. Avem cel mai scăzut prag al sărăciei din Europa. Nu se poate aşa ceva! Cu adevărat trebuie să găsim sustenabilitate, trebuie să venim cu o reformă fiscală în anii viitori, predictibilă, în 2025- 2026, echitabilă, trebuie să venim cu reforme atât la nivel central, cât şi la nivel local", a declarat Marcel Ciolacu, la Summitul Autorităţilor Locale din România.

PNL nu acceptă nicio majorare de taxe și impozite

De partea cealaltă, vicepreședintele PNL Rareș Bogdan susține că partidul liberal va face tot posibilul să nu fie mărite taxele și impozitele în anul 2024. 

„Va fi ședința coaliției la ora 14:00. Cei de la Ministerul Finanțelor ne vor prezenta de unde pot să aducă acești bani pentru că este important să știm dacă există vreo posibilitate de a aduce bani doar pe combatere a evaziunii pentru că pe taxe și impozite, cu riscul să aruncăm guvernarea în aer, adică să rupem orice discuție cu PSD, nu acceptăm. Partidul Național Liberal nu acceptă nici un fel de prosteală cu vreo creștere de impozite și taxe. Ajunge! Ne-a ajuns 3 luni de zile!", a declarat oficialul PNL.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: VIDEO. Guvernul a adoptat noua lege a pensiilor, după un scandal în coaliție. "Nu există 'nu pot'", spune premierul. Care sunt cele mai controversate schimbări care intră în vigoare în 2024

Potrivit europarlamentarului liberal, coaliția trebuie să vină cu orice e necesar pentru a nu mări impozite, taxe în anul 2024 "deoarece capitalul românesc și firmele românești, respectiv firmele străine care sunt în România, sunt cele care aduc bani la buget".

Premierul României: "Marcel Boloş a văzut pericolul blocajului total al României"

În contextul tensiunilor privind banii pentru legea pensiilor, premierul Ciolacu l-a comparat luni pe ministrul liberal de Finanțe cu o păpușă voodoo pe care toți cei care cer bani vor să o "înțepe".

”Marcel Boloş a reuşit până la urmă şi s-a străduit pentru acest lucru să-mi ia faţa şi să devină un fel de păpuşă voodoo pe care toată lumea, în fiecare zi, trebuia să o înţepe. Eu nu am să-l înţep niciodată pe Marcel Boloş. Eu nu am să uit niciodată ceea ce a făcut Marcel Boloş la Ministerul Fondurilor Europene”, a spus premierul.

Liderul PSD a menționat riscul ca România să intre într-un blocaj financiar total și să piardă 70 de miliarde de euro de la Comisia Europeană:

El a continuat: ”Ştiu ce l-a speriat pe Marcel Boloş ca ministru al Finanţelor. Ştiu şi eu, ştiţi şi dumneavoastră la fel de bine ca şi mine. Marcel Boloş a văzut pericolul blocajului total al României, pericolul de a pierde peste 70 de miliarde de euro, bani europeni. Pericolul, fiindcă când vorbim de PNRR, nu ar trebui să vorbim, în primul şi în primul rând, despre bani, ar trebui să vorbim despre reformele care sunt în PNRR, acesta era adevăratul pericol”.

Ministrul Finanțelor Marcel Boloș nu a vrut să avizeze noua lege a pensiilor

Noua lege a pensiilor, din Guvern în Parlament

Proiectul de lege care a generat un scandal monstru în coaliția de guvernare, din cauza sustenabilității financiare, va fi trimis în Parlament, unde are ca termen de dezbatere și adoptare data de 20 noiembrie.

Ministerul de Finanțe a avertizat, într-un document transmis Ministerului Muncii, că nu vor fi bani pentru a plăti pensiile majorate începând cu 2024, iar singura condiție ar fi "creșterea taxării mediului de afaceri și a populației".


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si