VIDEO: Suspectul în cazul asasinării lui Adrian Kreiner a fost dus înapoi la Timișoara. Polițiștii fac percheziții în locuința lui
Un bărbat din comuna Dumbrăvița, județul Timiș a fost săltat miercuri dimineață și dus la audieri la Sibiu. Acum, casa lui este percheziționată de anchetatori.
Author: Stefania Pavel miercuri 15 noiembrie 2023 , 22:06
Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Timiş şi ofiţeri de la Biroul de Operaţiuni Speciale au făcut percheziții la mai multe adrese din localitatea Dumbrăviţa din judeţul Timiş în căutarea suspecților.
Percheziții în locuința unuia dintre suspecții vinovați de moartea lui Adrian Kreiner
Unul dintre cei trei bărbați care ar fi intrat în locuința omului de afaceri și l-ar fi bătut pe aceasta ar fi chiar un român aflat în Belgia.
Un individ care are legătură cu el a fost ridicat și dus la audieri în Sibiu. În casa lui l-ar fi primit chiar pe suspect la sosirea în țară. După ce a fost audiat, el a fost adus înapoi în Timișoara, acolo unde polițiștii efectuează percheziții în locuința lui.
Expertul criminalist, Dan Antonescu a făcut declarații în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre ultimele informații legate de această anchetă amplă.
Acesta a spus de asemenea că anchetatorii sunt tot mai aproape de a-i prinde de asasinii lui Adrian Kreiner.
”Greșeli au făcut, voite, sau nevoite, provocate sau nu, dar cert este că anchetatorii sunt deja foarte aproape de ei. Au identificat o persoană și pe cale de consecință acum este cineva dus la Sibiu, luat de la Timișoara pentru că s-a demonstrat că are legătură cu cel puțin unul dintre autori.
Deci, lanțul se strânge”, a spus Dan Antonescu.
Greșelile făcute de cei trei indivizi, vinovați de jaful și uciderea omului de afaceri din Sibiu
Se pare că deși cei trei indivizi care s-au infiltrat în casa omului de afaceri din Sibiu au fost atenți să-și acopere fața și să nu fie filmați de camerele de supraveghere din
locuință, aceștia nu au fost de fapt conștienți de faptul că probele ADN sunt și ele o componentă importantă și constituie probe la dosar. Respectiv, pe telefonul mobil al lui Adrian Kreiner au fost descoperite urme care i-au condus pe anchetatori spre vinovați. Indivizii ar fi accesat ultima oară aplicația WhasApp din telefonul milionarului, lucru confirmat și de membrii familiei. Și rămășițele unor țigări au fost atent analizate.
Adrian Kreiner, în vârstă de 50 de ani a murit la Spitalul Județean din Sibiu la două zile distanță de la atacul violent care a avut loc în noaptea de 5 spre 6 noiembrie. Un apropiat al afaceristului din Sibiu ar fi dezvăluit pentru Digi 24 că milionarul s-ar fi plâns că avea probleme cu banii cash din cauza afacerii cu criptomonede. De altfel, milionarul avea și propria monedă virtuală.
Potrivit Gândul.ro, fiica afaceristului va intra cel mai probabil în posesia întregii averi a lui Adrian Kreiner, mai ales că apropiații lui spun că tânăra era implicată tot mai des de tatăl său să învețe mai multe despre afacerea sa.