În Calendarul ortodox, pe data de 30 noiembrie 2023, este prăznuit Sfântul Andrei. El este unul dintre cei 12 apostoli ai Mântuitorului, cel care a adus cuvântul lui Dumnezeu în regiunile dacice și a contribuit la creștinarea poporului român în formare.

În această zi de importantă de sărbătoare, cei cu numele de Andrei, Andreea, precum și derivatele din acestea își sărbătoresc ziua de nume, ziua onomastică.

Încă din anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca această sărbătoare să fie însemnată cu cruce roșie în Calendarul ortodox, metodă prin care se arată importanța acesteia.

cand se pune graul la incoltit de sf. andrei 2023

Pe data de 30 noiembrie 2023, Biserica Ortodoxă îl celebrează pe Sfântul Andrei.

[Sursa foto: Doxologia]

Când se pune grâul la încolțit de Sf. Andrei 2023?

Pe data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, creștinii respectă obiceiul străvechi prin care ei pun grâul într-o oală de pământ pentru a vedea cât de mult belșug aduce anul ce urmează să vină.

Citește și: Când se pune grâul la încolțit de Sf. Andrei 2023? Tradiția care îți arată cum îți va merge în anul următor

Dacă grâul va crește des și înalt, anul va fi unul rodnic, iar persoana care l-a pus la încolțit va avea parte de noroc la bani, belșuguri și împliniri în anul nou. Grâul trebuie păstrat până de Anul Nou, când va sta la loc de cinste printre bucate alese.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Grâul simbolizează viața în folclorul românesc și este folosit în mai multe ritualuri.

cand se pune graul la incoltit de sf. andrei 2023

Când se pune grâul la încolțit de Sfântul Andrei în 2023?

[Sursa foto: Shutterstock]

Tradiții, obiceiuri și superstiții pe care creștinii le respectă de Sfântul Andrei

În ziua în care este sărbătorit Sfântul Andrei, credincioșii așează ramuri de copac într-un vas cu apă și le păstrează până la Anul Nou. Cu aceste ramuri vor umbla cu plugușorul tinerii.

Un alt obicei, legat de ramurile păstrate în apă, ne spune că în ziua de Sf. Andrei se pun într-o sticlă cu apă ramuri de măr sau de vișin ori de cireș, câte una pentru fiecare membru al familiei. Ele se țin până de Anul Nou, iar care dintre ramuri va înflori, acela a cui este, se spune că-i va merge bine în anul următor.

În multe locuri, gospodinele atârnă cununi de usturoi sau ung porțile, ușile și geamurile, dar și cotețele animalelor cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrundea duhurilor rele. 

Usturoiul va fi apoi folosit de-a lungul anului ca tratament pentru diverse boli, pentru protecția împotriva duhurilor rele și pentru a atrage un posibil partener de viață. Pentru a se proteja de duhurile rele, creștinii mai folosesc și firmituri de pâine împrăștiate în curte, pentru ca duhurile rele să nu intre în casă după mâncare.

Animalele din gospodărie primesc în hrană busuioc sfințit și în apa pe care o beau primesc agheasmă.

În plus, se descântă droburi de sare, care se îngroapă sub grajd, care apoi vor fi scoase la suprafață de Sf. Gheorghe, pe 23 aprilie, fiind ulterior folosite pentru a hrăni animalele, tot pentru a le proteja pe acestea de spiritele malefice.

sf. andrei 2023

Află care sunt cele mai răspândite tradiții, obiceiuri și superstiții cu ocazia zilei de Sf. Andrei 2023.

[Sursa foto: iStock]

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Fetele care vor să afle cine va fi partenerul lor de viață ascund sub pernă busuioc sfințit pentru ca mai apoi chipul bărbatului să le apară în vis. Ele apelează și la „făcutul cu ulcica”, folosindu-se de un vas nou de lut, cărbuni încinși și incantații magice sau, la miezul nopții se uită într-un pahar cu apă neatinsă, așezat pe cenușă, în care lasă să cadă o verighetă sfințită.

Citește și: Când se pune busuioc sub pernă de Sf. Andrei 2023? Tradiția care te ajută să își visezi ursitul

În anumite zone, ursitul poate fi văzut de către fată dacă aceasta se așază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână. 

Condițiile meteorologice din noaptea de 30 noiembrie pot prevesti cum va fi iarna. Dacă afară este cerul întunecat, cu lună plină și ninge sau plouă, iarna va fi cu troiene mari. Dacă afară este senin și cald, iarna nu va fi grea.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si