Pe data de 23 noiembrie 2023, DNA a solicitat Senatului şi Preşedinţiei avizarea cercetării fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. Aceștia au fost la USR la momentul comiterii faptelor. 

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu

[Sursa foto: Facebook-Vlad Voiculescu]

Motivul pentru care aceștia ar fi acuzați

Aceștia sunt acuzați de procurori de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro. 

Florin Cîțu

Florin Cîțu

”În conformitate cu prevederile constituţionale şi legale, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României şi Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane, cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, forma participaţiei penale fiind autoratul şi, respectiv complicitatea”, a transmis, joi, DNA.

Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19, lansată în 2020

Pe data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre, potrivit procurorilor.

”Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre. De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de "opt-out", astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite”,

au declarat procurorii.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Potrivit procurorilor, ”sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie- mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane”.

Citește și: Florin Cîțu comentează abținerea la vot privind propunerea Ligia Deca pentru postul de ministru al Educației

”Concret, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690

doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”, declară procurorii.

De asemenea, potrivit acestora, în urma solicitărilor transmise, au fost atașate referatul pe care procurorii l-au întocmit, din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, dar și dosarul de urmărire penală, în copie. Acesta este compus din 27 de volume.

”Persoanele faţă de care s-a solicitat sesizarea Preşedintelui României şi Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”, au mai transmis procurorii.

Pentru cine este solicitată ridicarea imunității?

În ceea ce privește solicitarea ridicării imunității, aceasta îi vizează pe Florin Cîţu, fost premier la data achiziţiei, şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii de la USR.

Citește și: Proteste la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate: Sunt asigurate doar urgenţele

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Pe data de 21 septembrie 2021, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţa că a fost înregistrat un dosar penal, care avea ca obiect modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri anti-COVID19, de la declanşarea pandemiei. La acel moment, urmărirea penală se făcea in rem.

Mai mult decât atât, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirma că ancheta DNA cu privire la vaccinurile cumpărate de România este bine-venită, întrucât ţara noastră a comandat iraţional vaccinuri.

Potrivit lui Florin Cîţu, pentru achiziția de vaccinuri împotriva COVID-19, semnează ministrul Sănătății, potrivit News.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si