„Urmează o avalanșă de greve și proteste în transporturi! Sindicaliștii CFR au anunțat deja data grevei, iar angajații Tarom și Metrorex se pregătesc și ei de proteste. Are toate detaliile colega mea, Mădălina Bichir”, a transmis Silvia Ioniță, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Sindicaliștii anunță greve și proteste în transporturi

„Sindicaliştii de la CFR se pregătesc de grevă de luni, 27 noiembrie. Aşa cum prevede legea, pe perioada protestului doar o treime dintre trenuri vor circula.


Sindicaliştii vor salarii mai mari, dar şi investiţii în calea ferată, lucruri cerute în luna septembrie, atunci când a avut loc o grevă de avertisment.
Revoluția fiscală a guvernului ar putea afecta și transportul aerian. Sindicaliștii TAROM avertizează că vor intra în grevă pe 1 decembrie, și nu vor mai ridica avioanele de la sol. Aceștia își doresc menținerea bonusurilor și a primelor, dar și menținerea sporurilor pe care le-au avut până acum și care ar urma să fie eliminate odată cu noile măsuri fiscale. Conducerea companiei infirmă, însă, acțiunile sindicaliștilor și promite că programul de zbor va fi neschimbat.

Citește și: VIDEO- Fondul de rezervă al Guvernului a devenit, de nevoie, pușculiță

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Și Metrorex amenință cu grevă generală. Unul dintre liderii de sindicat a declarat că oricând este posibil un protest spontan la metrou. Angajații acuză că noile măsuri luate de Guvern îi lasă pe unii dintre ei fără bonuri de masă, iar de la 1 ianuarie unii vor pierde și o parte din sporuri”, a transmis Mădălina Bichir, reporterul Știrilor Kanal D.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: