Intervenție dificilă! Un bărbat care se afla la vânătoare a căzut de pe o stâncă, între Câlnic și Căpâlna
Un bărbat care se afla la vânătoare a fost grav rănit duminică, după ce a căzut de pe o stâncă. Acesta a fost preluat cu elicopterul SMURD.
Salvamontiștii au intervenit contra cronometru duminică, în județul Alba, după ce au primit un apel la 112 în jurul orei 10:45.
Mai exact, un bărbat care se afla la vânătoare a alunecat într-o zonă greu accesibilă, între localitățile Căpâlna și Câlnic Deal. Așadar, echipa formată din șapte salvatori și doi voluntari a pornit spre locul indicat cu patru autospeciale, dar și cu o ambulanță SMURD.
În cele din urmă, ei au decis să solicite elicopterul SMURD pentru preluarea acestuia, pentru ca starea lui să nu se înrăutățească. Dispeceratul Național Salvamont a declarat că în ultimele 24 de ore au primit în total 9 apeluri.
”În cazul acestor intervenții au fost salvate 62 de persoane. Dintre acestea o persoană a fost predată Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate o persoană a fost găsită decedată și a fost transportată și predată la IML. S-au primit și 21 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană”, au scris aceștia pe pagina de Facebook.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citește și: Școli închise luni din cauza vremii. Vestea de ultimă oră care îi bucură pe elevi
Tot duminică, un vânător în vârstă de 58 de ani aflat în timpul unei partide de vânătoare în localitatea Leleşti, județul Gorj a fost atacat de un urs.
În cele din urmă, bărbatul originar din localitatea Stăneşti, a fost dus la unitatea de primiri urgenţe a spitalului din Târgu Jiu, după ce animalul sălbatic l-a rănit grav în zona mâinilor și a coapselor.
„În urma investigaţiilor medicale efectuate în UPU, s-a stabilit că bărbatul are şi o fractură la antebraţ. Starea sa de sănătate este stabilă. Pacientul va fi transferat la Bucureşti, la Chirurgie plastică – Spitalul Floreasca”, au transmis reprezentanţii Spitalului din Târgu Jiu.