„Căsnicia lor a sfidat toate prognosticurile, iar iubirea lor a demonstrat că sentimentele nu ascultă de gura lumii. Valentina Pelinel și Cristi Borcea formează unul dintre cele mai controversate dar în același timp admirate cupluri din showbizz. Anul acesta au sărbătorit 5 ani de căsnicie și nu se opresc aici. Care sunt secretele din spatele unei relații ce a trecut peste orice obstacol, ne dezvăluie Valentina în materialul următor”, a transmis Simona Pătruleasa, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Valentina Pelinei și Cristi Borcea se bucură de minunata lor familie

Cu o atitudine degajată, dar distinsă și un aspect natural, impecabil, Valentina Pelinel este o apariție. Fostul model mărturisește că ceea ce afișează pe exterior reflectă modul în care se simte pe interior.
„Trebuie să fii bine cu tine, la orice vârstă, în orice condiție, că viața e aceeași pentru toată lumea până la urma urmei, pentru că suntem egali. Cu suișuri cu coborâșuri”, a declarat vedeta.
Odată ce a devenit partenera de viață a lui Cristi Borcea, blonda a întâmpinat nenumărate provocări și discuții de culise, însă atât ea, cât și soțul ei, au ales să le ignore. De altfel, în asta și secretul longevității lor.

Citește și: EXCLUSIV: Cea mai bună prietenă a Timeei, tânăra de 24 de ani strivită de un buldozer a făcut mărturisiri emoționante despre visele fetei: ”Dumnezeu a iubit-o mai mult decât am iubit-o noi”

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Toată lumea are și suișuri și coborâșuri, stres, momente de tensiune și bucurii și realizări și eșecuri, dar la final trag linie și de ce să nu te bucuri de ceea ce se întâmplă frumos

și să dai la o parte ceea ce este negativ în viață ta”, a mai spus Valentina.
S-au întâlnit într-o perioadă nepotrivită a vieții fiecăruia, în care ambii erau implicați în alte relații. Si totuși, destinul a învins. Cristi și Valentina au devenit părinți pentru 3 copii minunați pe care îi au împreună, iar anul acesta au aniversat deja 5 ani de căsnicie. Și-au găsit liniștea și se bucură de atmosfera și de activitățile de familie. Cele mai mari provocări vin din partea gemenelor Rania si Indria.
„Plină de copiii și de jucării. Deja avem pretenții cu ce ne îmbrăcam, ne alegem. Îmi atacă machiajele. E altfel cu fetițele decât cu băiat, știi, ca Milan nu-mi umbla în baie la machiaje, nici la pantofi, nici la haine”, a explicat Valentina Pelinel.
Milan, băiatul lor mai mare, este cel care preia uneori din atribuțiile părinților și are grijă de surorile lui mai mici.
„El a început să aibă responsabilități. Teme, activități extracuriculare și atunci simte că suntem mai serioși cu el, așa este normal”, a mai spus Valentina.
Pentru Valentina, maternitatea este o combinație interesantă între responsabilitate și distracție, căci fostul model își dorește ca atât ea, cât și soțul ei, să fie părinți relaxați, dar în același timp, echilibrați.
Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, cei doi soți au parte de și mai multe provocări, caci Moșul trebuie să mulțumească pe toată lumea.

„Vine Moșul la atâția copiii, ce mai vine, dar vine și la noi ăștia mari. Mă gândesc să ornez casa ca să știi. De acum. Da fix de acum, am vrut să se simță bine copiii și să se bucure o perioadă mai îndelungată de atmosfera de Crăciun. Bradul îl facem înainte de ziua mea, că mie îmi place să mă prindă ziua mea doar cu bradul făcut”, a mai spus vedeta.
Pentru cuplul Valentina-Cristi, sărbătoarea Crăciunului se petrece tot timpul în familie, însă Valentina așteaptă ca de Revelion să fie surprinsă cu o invitație deosebită.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: