Căsuţa albastră, așa cum o știu dintotdeauna localnicii dar și curioșii din toată lumea, e bijuteria care strălucește la marginea satului argeșean, Corbi. Aflată sub o scobitură imensă de piatră, gospodăria Mamei Uța pare desprinsă din alte vremuri, din basmele populare cu uriași și balauri.

Căsuța albastră din Argeș, peisaj desprins din basme

Maria Vlădescu s-a născut şi a trăit în Căsuţa albastră toată viaţa până în urmă cu 9 ani, când s-a stins.

În urma ei au rămas nepoții, îndrăgostiți de locul copilăriei și de tradiție. Sunt hotărâți să ducă mai departe povestea și s-o spună celor care le bate în poartă.

„Nu ne-am fi gândit să ajungă cunoscută bunica. Nu s-ar fi gândit, era săracă și păstra tot acasă. M-a învățat și datorită acestui fapt a rămas căsuța. Bunica era vizitată. Nu puteam închide poarta tuturor celor care au cunoscut-o. Am deschis și casa e de suflet. Oricum, ne bucurăm dacă bucurăm pe cineva care apreciază”, a spus Mihaela Sescioreanu, proprietara Căsuței Albastre.

Citește și: VIDEO- Asta-i România! Povestea călugărului Dionisie, omul care trăiește în singura mănăstire din Delta Dunării/ A făcut loc de închinăciune acolo unde alții au uitat să se închine

Familia Sescioreanu duce mai departe moștenirea fără de preț pe care a primit-o din moși-strămoși.

La început nu știau ce comoară au în grijă, până când încet și-au dat seama că locul e unic și toată gospodăria are o încărcătură specială. E practic singura casă cu cascadă naturală în curte, ridicată la umbra unei stânci uriașe.

casuta albastra arges

Căsuța albastră atrage turiștii ca un magnet

[Sursa foto: Asta-i România]

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Curtea casei e străjuită de un perete uriaș de calcar, patru stânci uriașe, vechi de peste 2.500 de ani. Legenda spune că un om prins la potopul lui Noe ar fi rămas pietrificat aici.

Locul nu atrage doar turiști, curioși din toată țara, ci și specialiști interesați să afle secretele care se ascund aici, ne spune Ninel Sescioreanu.

„Au venit geologi, arheologi, au zis că vin în trei săptămâni cu răspunsul. N-au venit nici azi. Au trecut 30 de ani”, a spus bărbatul.

Secretele din spatele Căsuței albastre

Și nu puțini sunt cei care susțin că locul are o energie aparte, cum numai în câteva locuri din țară mai găsești.

Și la interior, căsuța albastra este un adevărat tezaur. Toate sunt la locul lor, așa cum le-a pus ultima dată mama Uța, și în urma ei parcă timpul a stat în loc. De la paturile vechi de aproape un secol, acoperite cu cuverturi populare, până la covoarele țărănești și ţesute de mână și tot felul de obiecte folosite odinioară în casele țărănești.

Nepoata e legată invizibil de casa asta bătrânească. Aici a venit pe lume și aici a crescut mângâiată de mâna caldă a bunicii. E locul amintirilor din copilărie pe care îl căutăm fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: VIDEO- Asta-i România! Fenomenul care ne îmbolnăvește, NPC. Aplicația TikTok a devenit sursă de îmbogățire

Căsuța albastră a fost platou de filmare în 1967 pentru „Răpirea Fecioarelor”, unul dintre cele mai vizionate filme românești din toate timpurile. Oamenii din sat își aduc aminte cum se înghesuiau să-i vadă pe marii actori Marga Barbu, Emanoil Petruţ şi Toma Caragiu.

film răpirea fecioarelor

Filmul „Răpirea Fecioarelor” din 1967 a fost filmat în Căsuța albastră

[Sursa foto: Asta-i România]

Soții Sescioreanu nu se gândesc să transforme căsuța în muzeu și nici să perceapă o taxă celor care vin aici. Sunt fericiți doar să împartă cu cat mai mulți oameni bucuria acestui loc unic în țară.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si