Mesajul transmis de Nicolae Ciucă, de Ziua Națională a României: „Suntem datori să veghem destinul acestei ţări''
Cu prilejul Zilei Naționale a României, Nicolae Ciucă a făcut mai multe declarații pe rețelele de socializare.
Pe data de 1 decembrie 2023, mii de români au participat la evenimentul militar organizat de autorități în zona Arcului de Triumf din Capitală.
În acest context, preşedintele Senatului şi al PNL, Nicolae Ciucă, a făcut mai multe declarații pe pagina sa de Facebook.
„Suntem datori să veghem destinul acestei ţări, oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim.
De asemenea, el a postat o fotografie în care se află alături de mai mulți tineri, cu un drapel tricolor de mari dimensiuni.
Cu prilejul Zilei Naționale a României, Klaus Iohannis a susținut un discurs la Palatul Cotroceni.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
„Suntem cu toţii conştienţi că în România mai sunt multe lucruri de făcut, iar schimbările amânate atât de mult timp trebuie să continue într-un ritm mult mai alert.
Susţinerea investiţiilor, întărirea capacităţii instituţiilor de a servi corect interesele cetăţenilor, dezvoltarea infrastructurii, consolidarea serviciilor de sănătate, modernizarea administraţiei publice sunt obiective la care s-a început să se lucreze, dar nu am ajuns încă unde ne-am propus. În ultimii ani, au fost demarate numeroase proiecte mari, inclusiv în zona energetică, unde s-au pus bazele utilizării unor tehnologii verzi care să reducă semnificativ dependenţa de gazul importat, aspect vital în actuala situaţie geopolitică.
Au fost pornite reforme ale sistemelor publice, avem noi legi ale educaţiei, continuăm digitalizarea administraţiei, avem asigurate resurse pentru modernizarea Armatei într-un context extrem de dificil”, a transmis Klaus Iohannis, vineri la recepţia de la Palatul Cotroceni.
De asemenea, acesta a evidențiat faptul că trebuie să continue reformele demarate şi anul viitor, 2024 fiind „un an hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului”.
„Toate trebuie continuate. 2024 va fi un an hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului. Şi aceasta deoarece vom avea alegeri europarlamentare, când îi vom desemna pe cei care ne fac, sperăm, auzită vocea în Uniunea Europeană, vom avea alegeri locale, cele care determină evoluţia comunităţilor în care trăim, alegeri parlamentare, care vor contura majoritatea de guvernare, şi alegeri prezidenţiale, care vor arăta opţiunea românilor pentru cea mai înaltă funcţie în stat. Rezultatele acestui veritabil maraton electoral vor stabili cursul spre care naţiunea noastră se va îndrepta în următorii ani.
Va fi un temeinic exerciţiu al maturităţii noastre democratice să participăm la toate rundele de alegeri, într-un an în care se vor împlini trei decenii şi jumătate de la Revoluţia din Decembrie 1989”, a mai precizat Iohannis.