Zâmbetul perfect există, chiar și când te trezești la prima oră a dimineții. Doamnele și domnișoarele apelează tot mai des la micropigmentarea buzelor, care le conferă culoarea unui ruj semipermanent. Cât costă o astfel de procedură și cum arată rezultatul final, ne povestește colega mea Larisa Rațiu, care se află într-o clinică de înfrumusețare. Bună dimineața Larisa, a transmis Simona Pătruleasa.

Buze voluminoase cu micropigmentare

-" Bună dimineața, tuturor! Alături de mine este Diana Dumitru care ne va spune tot ce trebuie să știm despre procedura pentru micro pigmentarea buzelor. Bună dimineața, Diana! Spune-mi, te rog, în ce constă această procedură?" a transmis Larisa Rațiu.

Astăzi am realizat procedura de micropigmentare a buzelor, într-o tehnică actualizată și am folosit pigmenți organism pentru a obține un aspect foarte natural, a declarat Diana Dumitru.

- Te rog să ne spui detalii această procedură și cat timp persistă? După ce perioadă este nevoie să o repetăm?

După prima procedură este necesar să realizăm un retuș, undeva la patru șase săptămâni distanță, pentru a defini foarte bine procedura după care, în timp, undeva la un an, un an și jumătate. Procedura rezistă foarte bine, însă sunt cliente care simt nevoia de a oferi un refresh, a

declarat Diana Dumitru.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

- Te rog să ne spui și dacă există reacții adverse 

Nu, pentru această procedură nu există reacții adverse sau alte riscuri, a declarat Diana Dumitru.

- Avem aici și o clientă care tocmai a finalizat procedura, spune-mi, te rog cum ți se pare rezultatul? A fost dureros? De ce ai apelat la această procedură?

Este mult mai bine decât mă așteptam. Dureroasă nu e mult spus. Am simțit ca și cum cineva s-ar fi jucat pe buzele mele. Pentru contur, să am contur mai definit și, de ce nu, și puțin volum, a declarat Roxana, clienta. 

Mulțumim fetelor pentru toate informațiile. Așadar, această procedură pentru micro pigmentarea buzelor pleacă de la prețul de la 1.000 și este o varianta bună atunci când vrem buze pigmentare și voluminoase, a transmis Larisa Rațiu.

Citește și: Organul "inutil" din corpul nostru pe care medicii îl extirpă are, de fapt, un rol anti-cancer important


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: