În prag de sărbătoare, când cu toții resimțim mai intens neajunsurile, dezamăgirile dar, în egală măsură, avem speranța de mai bine și încercăm să fim mai buni cu semenii noștri, echipa “Asta-i România!” ne invită să aflăm drama prin care trece familia Moțoc, din București, care numără 9 copii.

Citește și: Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Maramureșul, loc de poveste

Până acum trei ani, familia Moțoc avea o viață normală, o casă și nu le lipsea nimic. Copiii, 9 la număr, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani, aveau fiecare camera lui, visul lui și dorințe care deveneau realitate la scurt timp după ce erau pronunțate.

Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, O familie greu încercată

Totul era bine și frumos, și nimic nu părea să le strice fericirea, până într-o zi când viața a întors o nouă pagină în destinul acestora și ei aveau să piardă tot, să ajungă în stradă. Au ajuns să doarmă în mașină pe care acum o numesc acasă. Cei mai mici dintre copii dorm pe la prietenii de familie, iar cei mai mari dorm în mașină și tot aici învață și își fac temele, iar ca să nu înghețe de frig, mama pornește motorul mașinii de două ori pe noapte.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

mihai-ghita-prezentatorul-asta-i-romania

Rămași în stradă, doar cu hainele de pe ei, Alexandra, împreună cu soțul și cei nouă copii au încercat să-și găsească o locuința cu chirie. Au găsit pentru o vreme, însă din toamna au fost nevoiți să se întoarcă pe străzi.

Cu toate acestea, copiii n-au renunțat nicio clipă la școală; cei mici merg la grădiniță, iar cei mari sunt bursieri și primii din clasă. Cu mâinile înghețate își fac temele zilnic, pe unde pot, chiar și pe bordul mașinii.

Citește și: Semnalul de alarmă tras de Știrile Kanal D, referitor la situația migranților în România, a avut efect

Urmăriți o ediție impresionantă a emisiunii “Asta-i România!”, duminică, de la ora 14:30, prezentată de Mihai Ghiță, numai la Kanal D. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si