„La ce să ne mai așteptăm din punct de vedere meteorologic în următoarele zile, mai ales că urmează și Boboteaza, aflăm acum de la Mihai Huștiu, meteorolog de serviciu la ANM”, a transmis Simona Pătruleasa, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Cum va fi vremea în următoarele zile?

„Vremea se va menține extrem de caldă până la finalul acestei săptămâni, deci până pe 7 ianuarie, inclusiv, vremea se va menține neobișnuit de caldă. Temperaturile chiar mai cresc începând de joi, iar temperaturile estimate pentru joi, vineri, sâmbătă, chiar și duminică, în partea de sud a

țării, vor fi cuprinse, în general, între 6 și 16 grade. Sunt așteptate chiar 17 grade din partea sudică, sud-estică a țării.

Inclusiv în Capitală, începând de joi, ne așteptăm ca temperatura să atingă din nou 15 grade, așadar, temperaturi cu mult mai ridicate față de cele obișnuite și nopțile, de asemenea, vor fi calde, cu temperaturi, în general, pozitive între 0 și 7 grade. Așadar, nu vorbim de Gerul Bobotezei în această perioadă. Temperaturi cu mult mai ridicate față de normale, față de normele climatologice, iar sub aspectul vremii, o vreme schimbătoare. Așteptăm și precipitații mai ales sub formă de ploaie pe vestul, centrul și nordul țării și doar la munte, pe creste, la peste 1.700 de metri să fie precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În rest predomină ploile chiar și pe Valea Prahovei. În majoritatea stațiunilor montane așteptăm precipitații mai ales sub formă de ploaie și o vreme caldă și, cum am menționat, doar pe creste lapoviță și ninsoare.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO- Hotelul de Gheață, deschis parțial din cauza temperaturilor prea calde

O schimbare o așteptăm începând cu ziua de luni, din 8 ianuarie: vremea începe să se răcească. O masă de aer rece se extinde și spre țara noastră și vom ajunge la temperaturi mai obișnuite pentru această perioadă, temperaturi care vor deveni, în general, negative noaptea, chiar sub limita gerului. Prin nordul și centrul țării, temperaturile sunt și ziua destul de coborâte. Temperaturile nu mai trec peste limita de îngheț și doar prin sud mai așteptăm temperaturi ușor pozitive. Și în aceste condiții, sigur că da, ne așteptăm ca precipitațiile prognozate să fie și sub formă de lapoviță și ninsoare. Cu alte cuvinte, din 8 ianuarie se întoarce iarna. Până atunci, vremea este de primăvară, iar estimarea săptămânală pe care o avem până spre final de ianuarie arată un regim termic mult mai apropiat de cel obișnuit în următoarele săptămâni”, a transmis Mihai Huștiu, meteorolog de serviciu la ANM.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: