Un accident rutier grav a avut loc în cursul zilei de joi, 4 ianuarie, la intrarea în localitatea Trestiana, comuna Grivița, județul Vaslui. 

În urma evenimentului rutier, o adolescentă în vârstă de 16 ani, însărcinată în 26 de săptămâni, dar și alte trei persoane au fost rănite și au necesitat investigații medicale, fiind transportate la spital.

Ce s-a întâmplat?

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane, acestea fiind transportate la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad pentru investigații medicale, potrivit Agerpres.

accident rutier

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme.

[Sursa foto: observatornews.ro]

Citește și: Accident grav, cu 4 victime, în apropiere de Bran, județul Brașov. Elicopterul SMURD, trimis de urgență

„Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip B2 şi echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea şi acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs în localitatea Trestiana, în apropierea unui atelier service auto.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

La faţa locului au intervenit şi două ambulanţe aparţinând SAJ Vaslui. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane, o tânără femeie şi trei bărbaţi",  a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu, potrivit sursei menționate anterior.

accident rutier

În urma evenimentului rutier, o adolescentă în vârstă de 16 ani, însărcinată în 26 de săptămâni, dar și alte trei persoane au fost rănite.

[Sursa foto: observatornews.ro]

Sursa citată menționează că atunci când au sosit echipajele de intervenție, au fost găsite două autoturisme avariate și patru persoane, care au fost evaluate.

Trei dintre ele au primit primul ajutor, iar apoi toate victimele au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad.

„Ambulanţa EPA şi echipajul SMURD au transportat la CPU Bârlad, pentru investigaţii suplimentare, o persoană în vârstă de 16 ani, însărcinată în 26 săptămâni", a mai menționat sursa citată.

Acum, oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

accident rutier

Un accident rutier grav a avut loc în cursul zilei de joi, 4 ianuarie, la intrarea în localitatea Trestiana, comuna Grivița, județul Vaslui. 

[Sursa foto: observatornews.ro]

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citește și: Exclusiv! Ce urmează pentru Cornel Dinicu, după arestul preventiv?! Câți ani de închisoare ar putea risca patronul de la Ferma Dacilor?

Un alt accident rutier a avut loc joi, în apropiere de Bran

Un accident extrem de grav, cu 4 victime încarcerate, a avut loc joi dimineața, pe 4 ianuarie, la Tohanul Nou, în județul Brașov.

Circulația rutieră pe DN 73 Râșnov – Moieciu a fost blocată pe ambele sensuri.

Din primele informatii în urma accidentului au rezultat 4 victime, încarcerate. La fața locului se deplaseaza elicopterul SMURD, 3 echipaje SMURD, o ambulanta SAJ, o autospeciala de descarcerare, o autospeciala cu apă și spumă. Misiunea este în dinamică”, a anunțat ISU Brașov.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si