Catrinel Menghia anunță o premieră în istoria familiei sale! Celebrul model va deveni mamă pentru a doua oară iar de această dată va avea un băiețel. Este primul băiat din istoria familiei, după cum a recunoscut vedeta, a transmis Simona Pătruleasa.

Catrinel Menghia va avea un băiețel

Catrinel Menghia, însărcinată În ultimul trimestru, a anunțat sexul bebelușului printr-o postare emoționantă in mediul online.

Modelul a postat o fotografie a ei, însoțită de un text in care a făcut marele anunț.

La mulți ani 2024! Sfârșitul celui mai frumos an, noi 3+ 1 pe drum. Primul băiat din istoria familiei mele din ultimii 80 de ani, a scris Catrinel în postare.

In imaginea postata de Catrinel, viitoare mămică apare radiind de fericire, alături de fiica ei in vârstă de 5 ani, care o îmbrățișează de burtica. Modelul este îmbrăcat într-o rochie lunga, neagra, cu o crăpătura adâncă pe toată lungimea piciorului. Imaginea arata clar ca viitoarea mămică este într-o formă maxima, fără sa fi acumulat kilograme in plus., Singura care o da de gol, este doar burtica. Poza este însoțită si de un mini-album de colecție, in care Catrinel apare nu doar cu fiica ei, ci si cu partenerul ei de viata, producătorul Massimilliano Di Lodovico.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Catrinel Menghia ales ca anunțul să fie făcut chiar în primele zile anului noului, în timpul vacanței sale cu familia de la Monte Carlo. De când a aflat ca va deveni mama pentru a doua oara, Catrinel si-a etalat cu mândrie burtica. Ea a mai postat de-a lungul timpului si alte instantanee in mediul online, însoțite de diverse mesaje. La una dintre poze a adăugat un citat al unuia dintre cei mai vestiți președinți ai SUA, Franklin Roosevelt:

"Trebuie să ne menținem întotdeauna speranța, credinţa, convingerea că există o viaţă mai bună, o lume mai bună, dincolo de orizont”.

Catrinel Menghia si Massimiliano Di Lodovico sunt împreună de 13 ani si sunt părintii micuței Caroline, fetita de 5 ani care îi însoțește in toate călătoriile.

Citește și: Exclusiv! Ce au în comun tragedia de la Lupeni și drama de la Zalău. Detaliile la care nimeni nu s-ar fi gândit: "Așteptarea lor este una și ce se întâmplă în viață este dezamăgitor"


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: