Cod galben de viscol și ninsori în România! Toată țara este sub avertizare meteo de ger
Meteorologii au emis cod galben de vânt și ninsori viscolite în următoarele zile. De asemenea, întreaga țară se află sub avertizare de ger până joi dimineață.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că astăzi între orele 10:00 și 23:00 în sudul Moldovei, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55 până la 70 km/h și vor exista perioade în care își vor face apariția și ninsori slabe.
În zona litoralului, vântul va continua să prezinte intensificări în noaptea de marți spre miercuri. Meteorologii au emis și o informare meteo de ger care este valabilă de pe 9 ianuarie de la ora 10:00 până pe 11 ianuarie la ora 10:00.
Vremea va fi rece în toată țara, geroasă în noaptea de marți spre miercuri, în special în zonele de nord, centru și est, acolo unde minimele termice vor fi de -21...-20 de grade Celsius în partea de est a Transilvaniei.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În noaptea de miercuri spre joi, gerul va fi resimțit în est și centru unde minimele termice vor fi de -16...-15 grade Celsius în estul Transilvaniei.
În această dimineață, un autocar cu 47 de pasageri a părăsit partea carosabilă în apropierea localității Doaga din județul Vrancea, anunță Inspectoratul de Poliție Județean. Tot din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile un autoturism a rămas blocat în zăpadă între Tişiţa şi Panciu.
Trei persoane au fost evacuate.Din cauza ninsorilor și a viscolului puternic mai multe autoturisme au ieșit de pe partea carosabilă.
Poliția din Vrancea a transmis că în apropierea localității Doaga, un autocar unde se aflau 47 de persoane a părăsit partea carosabilă.
Citește și: Ce școli sunt închise în România din cauza vremii- UPDATE
În această zonă meteorologii au anunțat ninsori și faptul că vântul suflă cu putere.
În urma incidentului, nicio persoană aflată în autobuz nu a suferit răni. Toți pasagerii aflați în autocar au fost preluați din câmp și în aceste momente se încearcă tractarea autocarului.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Tot în această dimineață, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Mărăşeşti intervin pe DJ204 E între Tişiţa şi Panciu, acolo unde un autoturism a rămas blocat în zăpadă.
Citește și: Traficul feroviar a fost întrerupt din cauza vremii nefavorabile. Lista trenurilor care au întârzieri
Trei adulţi care se aflau în mașină au fost evacuaţi de către echipajul sosit la faţa locului.