„Mergem acum la Iași, unde iarna s-a dezlănțuit și a închis școlile din tot județul. Care este situația în zona Moldovei, unde viscolul a creat probleme știe colega mea, Delia Săndulachi, bună ziua, delia, te ascultăm”, a transmis Cristina Dorobanțu, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Viscolul a făcut prăpăd în Iași

„Bună ziua, Cristina! A nins toată noaptea și sunt drumuri blocate în toate județele din Moldova fie că vorbim de drumuri naționale, județene sau comunale, de aceea autoritățile din Iași au luat decizia să suspende orele în toate școlile din județ.

Mai sunt închise 29 de unități de învățământ din 7 județe în localitățile unde cadrele didactice și elevii nu pot ajunge la școală din cauza zăpezii. Probleme au fost ieri, dar sunt și astăzi pe aeroportul din Iași. Au fost 5 zboruri anulate, 7 au avut întârzieri, iar altele au fost redirecționate către aeroportul din Suceava. După cum se vede este aglomerat și acum. Terminalul este plin pentru că o parte dintre zboruri au fost reprogramate pentru astăzi. Sunt afectate și unele curse de astăzi. O aeronavă care trebuia să decoleze spre Otopeni, dimineață, nu a reușit să plece iar cursa spre Dortmund are o întârziere de 135 de minute. De asemenea, ninsoarea și viscolul au paralizat pur și simplu circulația pe aproape toate drumurile din Iași. S-au format cozi pe toate străzile, iar un drum de câteva minute a fost parcurs de șoferi în câteva ore. Afectate au fost și mijloacele de transport în comun, dar și ambulanțele care trebuiau să ajungă la bolnavi pentru că le-a fost pur și simplu imposibil să treacă de mașinile blocate în
trafic. Vântul puternic a viscolit zăpada. Și în Iași, de exemplu, utilajele care curățau drumurile județene s-au oprit pentru că pur și simplu nu mai făceau față și au intervenit doar pe tronsoanele care trebuiau curățate pentru ca ambulanțele să poată ajunge la pacienți. Au fost și șoferi pe care vremea rea i-a prins pe drum și au rămas blocați. Mai multe mașini au rămas înzăpezite în Hălceni, în județul Botoșani, în Neamț dar și în Iași pe mai multe drumuri județene.
Unii au așteptat chiar și toată noaptea până utilajele pentru deszăpezire au reușit să ajungă la ei”, a transmis Delia Săndulachi, corespondentul Știrilor Kanal D.

Citește și: O gravidă intrată în travaliu a așteptat 4 ore ambulanța. Medicii nu au putut ajunge la pacientă din cauza unei mașini blocate în nămeți

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: