UPDATE. Reprezentanţi ai ministerelor şi ai unor instituţii publice au sâmbătă consultări cu cei ai transportatorilor şi fermierilor, pentru a discuta, pe fiecare domeniu în parte, revendicările acestora, informează Executivul, într-un comunicat de presă.

Citește și: Traficul a fost blocat complet în Afumați. Protestul fermierilor și al transportatorilor continuă. „Decizia de a continua protestul aparține fiecăruia care este în stradă”

Fermierii și transportatorii au anunțat după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, că protestul lor continuă și că nu este în intenția lor să blocheze traficul din Capitală.

Manifestanții i-au prezentat premierului o listă cu 40 de revendicări, iar șeful Executivului i-a anunțat că cerințele lor vot fi analizate.

Protestatarii au acuzat forțele de ordine și Jandarmeria că nu i-au verificat și amendat pe manifestanții unor partide politice care au ieșit cu steaguri și au blocat intenționat traficul în preajma autovehiculelor de transport.

Pentru a menține ordinea, există în continuare un blocaj la intrarea în Capitală, iar Poliția și Jandarmeria nu permit accesul oamenilor cu tractoare și camioane în centru. Negocierile se reiau, deși erau inițial programate pentru luni.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

UPDATE. Protesul fermierilor a creat un mare haos în traficul din Suceava, sâmbătă, în jur de două ore.  

Fermierii din una din coloane, care au venit dinspre Salcea – Plopeni, în semn de protest, au forțat barajul Poliției, potrivit Monitorul de Suceava.

Aceștia au refuzat să respecte indicațiile Poliției și au intrat pe Calea Unirii, în ciuda măsurilor de stopare a înaintării coloanei pe artera principală.

Jandarmeria a organizat un baraj în toată regula în zona intersecției cu Traian Vuia, blocând complet circulația în zona intersecției cu Calea Unirii, în ideea de a dirija protestatarii pe una din arterele secundare.

UPDATE. Proteste au avut loc și în Oradea

Proteste au avut loc și în Oradea pe DN 19E, spre Arad. La protestul de sâmbătă participă mai mulți fermieri din Bihor, Salonta, Avram Iancu sau Inand.

Oamenii s-au întâlnit la ora 9:30 la Salonta și au pornit în coloană spre județul Arad, însoțiți de echipaje ale Poliției și Jandarmeriei. La orele amiezii, la Chișineu Criș, se adunaseră deja vreo 300 de tractoare și mașini agricole.

UPDATE. Blocaj în trafic și la Craiova

Mulți transportatori și fermierii din Dolj au hotărât să nu se deplaseze la București și să protesteze la ei acasă. Sute de tractoare și camioane au blocat intrarea în municipiul Craiova sau vămile din Calafat și Bechet.

Mesajele curg pe pe rețelele de socializare:  „Intrarea în Craiova blocată de greva"... „Nu mergeți pe la aeroport! E haos. Coloana de mașini e uriașă"... „Protestatarii au blocat intrarea în oraș. Nu se mai poate ieși sau intra".

Care este calendarul negocierilor de la Guvern

Executivul a transmis că astăzi au loc mai multe runde de consultări între reprezentanții ministerelor si autorităților cu cei ai transportatorilor si fermierilor.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

În continuarea dialogului cu transportatorii și fermierii care protestează pe Centura Capitalei și în țară, Guvernul României le-a transmis reprezentanților transportatorilor și fermierilor un calendar de discuții cu miniștrii și reprezentanții unor instituții publice, cu care să discute pe fiecare domeniu în parte revendicările solicitate.

Întâlnirile vor avea loc astăzi după următorul program:
Ora 12.00 – Ministerul Agriculturii
Ora 13.00 – Ministerul Transporturilor
Ora 14.00 – Autoritatea pentru Supraveghere Financiară
Ora 15.00 – Ministerul Finanțelor

"Guvernul își probează astfel disponibilitatea de a găsi soluții concrete în cazul problemelor legitime ridicate de transportatori și fermieri", se arată în mesajul Guvernului.

Știre în curs de actualizare


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si