Mergem acum la Afumați pentru afla care mai este situația cu protestatarii din agricultură și transporturi. Acolo se află colega mea Diana Buzea, care ni se alătură cu detalii. Bună ziua, Diana!, a transmis Cristina Dorobanțu.

Fermierii și transportatorii, încă o zi de protest

Bună ziua, Cristina! Continuă protestele în toată țara. Noi suntem acum în Afumați, la intrarea în Capitală, iar de aici să știți că mesajul este unul foarte clar.

Transportatorii și fermierii rămân împreună în acest protest, deși seara trecută apăruse o recomandare din partea liderilor de organizații, ca fermierii să oprească protestul, dar momentan nu au luat această decizie. Protestul continuă așadar și în cea de a șaptea zi și sunt și astăzi negocieri noi la Ministerul Agriculturii. Reprezentanții asociațiilor de fermieri au purtat și ieri discuții cu ministrul agriculturii care a acceptat revendicările lor și a promis că se vor lua măsuri în acest sens. De altfel, a fost stabilit și un calendar pentru adoptarea acestor măsuri. Se așteaptă avize pentru primele acte normative și în funcție de acest lucru se va stabili și când va avea loc ședința de Guvern. Fermierii au obținut de la ministrul agriculturii printr-un acord scris compensarea pierderilor suferite din cauza importurilor din Ucraina, plata de urgență a subvențiilor Apia, credite cu dobândă subvenționată de minister, dar și actualizare a ajutorului pentru combustibil, adică mai mulți bani pentru combustibil.
Între timp, transportatori continuă protestele. Au avut discuții cu ministrul transporturilor, spun ei că lucrurile au decurs bine însă mai multe neînțelegeri au fost la discuțiile cu ministrul finanțelor și cu ASF, în special discuții legate de prețul polițelor RCA. Între timp, în contextul acestor proteste, oamenii legii să știți că au deschis și douăzeci și patru de dosare pentru instigare la violență și de port de armă albă,
a
transmis Diana Buzea.

Citește și: VIDEO- Noapte de haos în marile orașe din țară. Fermierii și transportatorii au protestat pentru a 6-a zi

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: