VIDEO - Asta-i România! Satul Dacic, locul Lui Dumnezeu. Un tată și un fiu au lăsat haosul orașului pentru liniștea de la țară
E aproape o nebunie să crezi că în România zilelor noastre se mai poate trăi ca pe vremea dacilor, în sate izolate, fără drum și fără electricitate. Există sate izolate în care n-au ajuns curentul electric și nici bunătățile din galantarele de la oraș. Doar că locuitorii de acolo și-au acceptat o soartă pe care nu și-au dorit-o neapărat. Dar la Năeni, Buzău, există români care au lăsat de bunăvoie civilizația ca să stea cu animalele sălbatice și să-și găsească liniștea.
Author: Maria Stiuca marți 16 ianuarie 2024 , 14:03
Mina Anghel și Sava Anghel, locuitori ai Satului Dacic
„Nu oricine ar putea să locuiască aici. Trebuie să ai mare dragoste în Dumnezeu să stai aici. Și să te primească și locul de aici! Deci un soi de autoizolare aici. Eu pe asta o doresc. Dar să știți că nu e izolare. Cine înțelege… e o trăire extraordinară”, a spus un localnic.
să se întoarcă în zorii istoriei și să trăiască altfel decât noi.
I-a primit Dumnezeu în raiul Lui
Suntem la aproximativ 40 de kilometri de Buzău, în comuna Năeni, unde se află Satul Dacic, un tărâm magic, flancat de dealuri jur-împrejur în care se ascund câteva colibe tradiționale țărănești și bordeie din lemn: o gospodărie arhaică, răsărită parcă de nicăieri în care și-au găsit menirea doi oameni veniți din lumea mare.
„Și am lăsat modernismul la oraș și am venit aici, fără curent, la lumânare, rugăciune, așa de bine ne simțim. Un soi de viață austeră precum cea a călugărilor”, a spus unul dintre bărbați.
Un sat nou apărut pe hartă, așezat parcă în palma lui Dumnezeu, cu odăi calde și primitoare în care, la ceas de rugăciune doar lumânarea și focul din sobă se aprind.
Aici, în locul ăsta sacru, trăiesc de ani zile doi bărbați cu privirile pătrunzătoare și bărbile lungi, care s-au decis să renunțe la confortul oferit de viața de la oraș ca să câștige... totul.
„Simt ca zbor! Nu mereu, dar să știți că așa mă simt! Dealul ăsta care e aici, urcușul ăsta... în 3 minute l-am urcat! Altul de 25 de ani face 10 minute! Avem probleme cu sănătatea, dar nu ne lăsăm, Dumnezeu ne ajută”, a spus celălalt bărbat.
Au lăsat haosul de la oraș pentru liniștea Satului Dacic
Sunt tată și fiu în viața lumească și frați în viața duhovnicească pe care au ales s-o ducă împreună.
Până în urmă cu 9 ani erau doi bărbați ca toți ceilalți: aveau o slujbă, o familie la oraș. Tatăl, fratele Sava era lăcătuș-mecanic, iar fiul, fratele Mina, lucra în construcții, pe șantierele din țară și din străinătate.
Într-o zi au ajuns în locul ăsta ca și voluntari, la propunerea Părintelui Mihail, cel care avut ideea construirii unui sat dacic.
Cu Dumnezeu în suflet au decis să rămână amândoi aici, să lase în urmă nebunia în care nu se mai regăseau, să se dedice întru totul muncii și rugăciunii deopotrivă, să trăiască precum călugării.
După ce a terminat liceul, și-a dorit să se retragă la o mănăstire, dar fiind singur la părinți, nu l-a lăsat inima să plece. Simțea că l-ar fi părăsit, ne povestea fratele Mina.
Până în urmă cu 9 ani de zile, într-o bună zi, când dorința de a se mântui a înflorit în sufletul său și al tatălui în același timp.
Pe prispa unei case stă o bătrână îmbrăcată în straie țărănești. E tanti Mioara, și ea, voluntar în satul dacic.
De 10 ani face potecă între gospodăria ei și satul dacic, pe jos, cu bagajele în spate, dar niciodată nu simte drumul! Și asta pentru că de fiecare dată o face cu bucurie. Știe că într-o zi va rămâne și ea aici.
Pe ei, însă, locul ăsta plin de har i-a țintuit aici și nu i-a mai lăsat să plece înapoi în haosul orașului.
„E un har foarte mare aici, dar nu toată lumea îl simte. Am avut vizitatori care au venit, chiar o doamnă de la București și mi-a zis: <<Doamnă, eu nu înțeleg un lucru. Peste tot până când am venit aici am găsit uscat și la dumneavoastră aici e totul verde! Ce înseamnă asta?>>. I-am răspuns: << Doamnă, harul lui Dumnezeu!>>”, a spus tanti Mioara.
