Ce salarii vor primi directorii, după anunțul făcut de Guvern? Grilele cu noile salarii din 2024
Directorii, directorii adjuncți, contabilii-şefi și secretarii-şefi vor primi salarii mai mari. Anunţul a fost făcut de Guvern.
Directorii din România vor avea parte de o creștere salarială! Vestea a fost făcută joi, 18 ianuarie potrivit unei hotărâri a Guvernului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Și directorii adjuncți, contabilii-şefi și secretarii-şefi cu nivel de studii superioare ai școlilor vor primi bani în plus la salariu.
"O hotărâre aprobată de Guvern la propunerea Ministerului Educației stabilește salariile de bază pentru fiecare funcție de conducere pe fiecare grad și fiecare categorie de unitate de învățământ.
De acum încolo, salariile de bază ale directorilor vor fi peste nivelul maxim al salariilor de bază de execuţie cu dirigenţie. Așadar, creșterea salariului brut a fost aproximată la 36%.
"În acest an, pentru directori şi directori adjuncţi, faţă de salariul brut din decembrie 2023, creşterea brută medie totală va fi de peste 36%, din care creşterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30%. La această creștere se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică (10%). După caz, se poate acorda și gradația de merit (25%)", a mai explicat purtătorul de cuvânt.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Conform grilei de salarizare, un director al unei școli gimnaziale cu 800- 1250 de elevi și preșcolari ajunge la un salariu de bază de 10.915
lei în luna ianuarie 2024, urmând ca în iunie 2024 să ajungă la 11.505 lei. Cei cu peste 1250 de elevi iau în ianuarie 2024 11.000 lei, iar în luna iunie urmează să ia un salariu de bază de 11.555 lei.La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Cele mai mari salarii sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli), informează Edupedu.