"Viața se schimbă atunci când ne luăm un animal de companie. Deși se crede că pisicile sunt mai ușor de întreținut decât câinii, și ele au tabieturi și nevoi speciale la care stăpânii trebuie să fie atenți. Despre decizia de a aduce în casă o pisică vorbim astăzi cu Dragoș Eremia, medic veterinar cu experiență. Bună dimineața și bine ați vine la noi", a transmis Simona Pătruleasa.
Totul despre pisici
- Ați venit și cu un musafir special la noi în platou, cum o cheamă și ce rasă e?
Ea este Diesel. Este o pisicuță ce a fost adoptată. Din fericire a fost salvată dintre gunoaie, trebuie să spunem adevărul și acum duce o viață liniștită, extrem de fericită, a declarat Dragoș Eremia.
- După cum spuneați, a fost adoptată, a fost luată de pe stradă.
Cum ne dăm seama dacă adoptăm o pisicuță ce vârstă are ea, dacă noi nu am avut-o de la început, de când ea s-a născut
Până la vârsta de șapte opt luni este destul de simplu să apreciem vârsta pisicuței, pentru că ne putem raporta la dentiție. Până la șapte opt luni, dentiția de lapte fiind prezentă după vârsta de șapte opt luni, va fi un pic mai dificil, dar putem aprecia vârsta pisicuțelor, a
declarat Dragoș Eremia.
- Spuneți-ne deci, ce ar trebui neapărat să știe cei care vor să-și ia o pisică?
Cei care vor să și ia o pisicuță, în primul rând, trebuie să știe faptul că reprezintă o responsabilitate pe care și-o asumă pe un termen destul de lung. Nu este doar un cadou de Crăciun sau de zi de naștere și trebuie să știe faptul că implică timp și implică vizită și la veterinar și timp oferit pisicuței, afecțiune, a
declarat Dragoș Eremia.
- Se spune că pisicile nu au nevoie de atenția noastră la fel de mult cum au câinii. Este adevărat?
Este adevărat. Pisicuțele sunt niște animale solitare și într-adevăr poate că au nevoie de un pic mai puțin timp sau ele sunt un pic mai independente față de câini, însă componenta emoțională există și în cazul pisicilor și ele sunt atașate față de proprietari, chiar dacă uneori nu ne arată treaba, a
declarat Dragoș Eremia.
- Ce se întâmplă dacă lăsăm prea mult timp o pisică singură în casă?
Dacă lăsăm pisicuța prea mult timp în casă singură, să zicem, că pe termen scurt nu va resimți lipsa proprietarului, dar exact cum am spus și mai devreme există o componentă afectivă față de proprietar și dacă rămâne singura acasă, poate din plictiseală, se pot întâmpla și accidente așa că recomandarea este ca proprietarul în momentul în care pleacă în vacanță, să spunem, să aibă o persoană care să viziteze pisicuța sau există și soluții de hotel pentru pisici,
a declarat Dragoș Eremia.
- Putem scoate la plimbare și pisicile?
Putem să le scoatem și pe ele la plimbare, dar este foarte important dacă ne dorim să avem o pisicuță care să nu se streseze și să nu se sperie în momentul în care iese din mediul ei, este foarte important ca aceasta să fie obișnuită treptat și de la vârste fragede cu ieșitul afară, bineînțeles, înainte de ieșitul afară avem nevoie de o discuție cu medicul veterinar, care să ne explice ce are nevoie pisicuța înainte de a ieși afară, astfel încât să
nu se îmbolnăvească, să nu ia din mediu paraziți interni sau externi, a declarat Dragoș Eremia.
- Cum facem ca pisica să nu mai zgârie mobila sau perdelele?
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Există metode prin care să o ținem ocupată, este dificil pentru că face parte din tabieturile și din instinctul pisicuțelor, de a-și ascuți ghearele, dar avem ceva soluții în sensul în care există diverse jucării care le atrag să-și ascută ghearele pe ele sau există diverse soluții atractante, tocmai în același scop, pentru a le atrage să-și ascultă ghearele într-un anumit loc sau soluții repelente pe care le putem aplica pe canapea, pe perdele astfel încât să simtă oarecum faptul că nu e locul potrivit în care să facă treaba asta, a declarat Dragoș Eremia.
- Ce alimente ar trebui să evităm atunci când le oferim mâncare pisicilor?
Foarte important este să înțelegem că nu tot ce avem noi în dietă pot primi și pisicuțele. Sunt alimente chiar toxice din alimentația noastră, cum ar fi stafidele, ceapa și usturoiul, care sunt toxice pentru pisicuțe și ciocolată, de asemenea. Trebuie evitate și de preferat ar fi să le dăm mâncarea asta specială, a lor, de preferat, dar recomandăm întotdeauna hrană destinată pisicuțelor, dar aici, încă o dată, proprietarul trebuie să poarte o discuție cu medicul veterinar, iar dieta trebuie făcută în funcție de nevoile pe care le are pisicuța, în funcție de vârstă, de sex, de status hormonal, deci trebuie un echilibru, a declarat Dragoș Eremia.
- Știm că pisicuțele care au o blană bogată, lasă și foarte mult păr. Există ceva care poate să amelioreze acest lucru, să le dăm ceva sau să le facem un periaj zilnic, astfel încât să evităm părul în exces lăsat pe mobilă, pe canapele?
Foarte importantă este toaletarea și îngrijirea blăniței pe care trebuie să o facem și noi ca proprietari. Știm că pisicile se spală singure, dar au nevoie și de ajutor din partea noastră în sensul ăsta, au nevoie de periat, au nevoie de băi, chiar dacă se spală singure, așa cum știm, și bineînțeles există și variante de vizită la salon pentru pisici, a declarat Dragoș Eremia.
- Când vine vorba de boli, sunt mai rezistente decât câinii?
Pot spune că este oarecum un mit că pisicile sunt mai rezistente, prin prisma faptului că ele trăiesc în mare parte în apartament, dar cu toate astea, noi ca proprietari putem deveni vectori pentru diverse boli așa că, deși ele stau numai în apartament, nu sunt ferite în totalitate de boli și trebuiesc protejate prin vaccinări, deparazitări regulate, astfel încât, exact cum spuneai și mai devreme, să ne bucurăm cât mai mult timp de ele, a declarat Dragoș Eremia.
- Dacă avem deja o pisică și vrem să mai aducem una, ce trebuie să știm?
În primul rând, trebuie să știm că pisicile sunt niște animăluțe teritoriale. În momentul în care dorim să aducem o altă pisică în mediul lor, va fi destul de dificil, iar treaba asta trebuie să se întâmple treptat și întâlnirea dintre cele două pisici trebuie făcută obligatoriu sub supraveghere și trebuie tatonată această relație sau nouă relație dintre cele două pisicuțe, a declarat Dragoș Eremia.
- Ne putem lua o pisică dacă avem copii mici?
Sigur că da, dar din nou fac apel la relația dintre proprietari și medicul veterinar, astfel încât să ne asigurăm că este totul în regulă și că micuții noștri nu pot transmite nimic spre copii sau chiar spre proprietari, a declarat Dragoș Eremia.
- Până la ce vârstă trăiesc ele, așa, cu aproximație?
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
O medie în jur de doisprezece cincisprezece ani, ca medie, acum depinde și în funcție de rase sunt unele rase mai longevive, altele mai puțin longevive, dar o componentă importantă o reprezintă grija pe care proprietarii le oferă animăluțelor, pentru că în felul ăsta se poate prelungi speranța de viață, a declarat Dragoș Eremia.
- Ce părere aveți, le plac mai mult stăpânii bărbați sau femei, spre ce au afinitate?
Este dificil de apreciat, dar tind să cred că au o afinitate mai mare pentru doamne și domnișoare, a declarat Dragoș Eremia.
- În final, cui i se potrivește o pisică ca animal de companie?
Se potrivesc oricărui tip de persoană, însă trebuie să ținem cont exact de ce am discutat un pic mai devreme. Au nevoie de îngrijire, au nevoie de timp din partea noastră, de vizită la veterinar, deci reprezintă o responsabilitate pe care trebuie să ne asumăm, a declarat Dragoș Eremia.
- Cam de cât timp ar trebui dusă la veterinar pe parcursul unui an?
Pe parcursul unui an, dacă discutăm despre un pui de pisică, ar trebui să aibă o primă vizită chiar în prima zi în care a ajuns în casa noastră, de preferat ar fi chiar ca proprietarii să discute cu un medic veterinar înainte de a prelua o pisicuță, de a adopta sau de a o cumpăra, iar în rest, pentru o pisicuță adultă o vizită o dată pe an este arhisuficient, astfel încât să revenim sau să avem un screening al pacientului, a declarat Dragoș Eremia.
- Iar dacă nu luăm una de pe stradă, nu o adoptăm și ne dorim să cumpărăm o pisicuță, cam ce ne recomandați, care ar fi așa mai potrivită pentru casă?
Nu pot spune că există o pisicuță mai potrivită sau mai puțin potrivită, important este să luăm dintr-un loc autorizat, verificat și care ne oferă anumite certificări legate de sănătatea părinților și a puiuțului, astfel încât să nu avem ulterior probleme de sănătate și implicit vizite repetate la veterinar, a declarat Dragoș Eremia.
Citește și: VIDEO- Pisicile știu să numere bani! Imaginile senzațioanle ale zilei