Artista Georgiana Marina și sufletul ei pereche, Cătălin, și-au unit destinele în fața Domnului. Frumoasa cântăreață a avut o nuntă ca-n povești, cu peste 600 de invitați aleși pe sprânceană. Mireasa a avut o apariție spectaculoasă și a radiat de fericire pe tot parcursul petrecerii, a transmis Cristina Dorobanțu.

Georgiana Marin, nuntă ca la Hollywood

Îndrăgita interpretă de muzică populară din Satu Mare, Georgiana Marina, a spus DA în fața preotului, într-o atmosferă emoționantă.

Mireasa a pășit în biserică la bratul tatălui ei, care, de altfel, i-a dat și binecuvântarea. Artista s-a lăsat copleșită de emoțiile momentului și abia a reușit să își stăpânească lacrimile pe parcursul ceremoniei religioase. Cei doi tineri, Georgiana și Cătălin Seling, sunt de mai mult timp parteneri pe scena, iar acum sufletele lor sunt unite și în fața Domnului. Imediat după slujbă, alaiul s-a mutat într-una dintre cele mai fastuoase săli de evenimente din oraș, una suficient de încăpătoare pentru cei peste 600 de invitați ai mirilor. Cei doi proaspăt deveniți soț și soție, și-au făcut intrarea la petrecere precum starurile de la Hollywood.

Sunt foarte fericită pentru că și copiii sunt fericiți și ne-am dorit acest lucru să se împlinească într-o bună zi, să fiu soacră mica, să fie totul bine, să ne aducă nepoței și ca orice mama sunt foarte fericită, a spus mama Georgianei.

Iar frumoasa mireasă pare să fie foarte iubită de socrii.



Mă simt minunat, mai ales că se însoară cu o fată deosebită, știe să râdă, știe să glumească, se însoară cu o fată deosebită, specială, este foarte prietenoasă, a spus soacra Georgianei.

Dansul mirilor, unul dintre cele mai așteptate momente ale serii, a fost la fel de emoționant precum slujba religioasa.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Petrecerea a fost de-a dreptul spectaculoasă, iar invitații celor doi, printre care și mulți artiști, colegi de breaslă, s-au bucurat de atmosferă, dar și de momentele frumoase pe care le trăiesc mirii.

Însă cu adevărat uluitoare a fost înseși mireasa, care a strălucit. Georgiana Marina a purtat o rochie versatilă, creată de un designer român, care a înglobat, de fapt, doua ținute.

Petrecerea a ținut o noapte întreagă, iar simpaticii miri s-au bucurat de un eveniment unic care marchează începutul unei vieți împreună.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: