„Nămolul atrage turiștii la mare inclusiv iarna. În această perioadă, la Techirghiol, oamenii vin de la sute de kilometri distanță special pentru a face tratamente cu aurul negru. Împachetările și băile cu nămol sunt printre cele mai populare proceduri”, a transmis Cristina Dorobanțu, prezentatoarea Știrilor Kanal D.
Nămolul atrage turiștii la mare chiar și iarna
La Sanatoriul Balnear Techirghiol nu este liniște nici măcar o zi.
Nămolul atrage sute de turiști chiar și atunci când vremea de afară nu este prietenoasa. Cei mai mulți vin aici pentru a-și trata în mod natural afecțiunile medicale.
„- Ce se întâmplă acum aici?
- Pacientului i se aplică o pătură pentru a întări efectul nămolului și durează 20 de minute”, a explicat un specialist.
Citește și: VIDEO- Dezvoltare personală prin actorie. Exercițiile care ne scapă de teamă și anxietate
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Împachetările, masajele și băile cu nămol sunt doar câteva dintre terapiile de care pot beneficia pacienții.
„Nămolul este extras din lac, e adus în sanatoriu, încălzit in aceste dispozitive.36 de grade este aplicarea pe pacient și 39 aplicația generală”, au mai spus specialiștii.
Nămolul este folosit în tratamente de recuperare medicală, însă există și voci care spun că acesta a dat rezultate neașteptate și în cazul altor afecțiuni.
„Într-un an am fost și cu soția. Noi atunci lucram la un copil, a făcut și niște tratamente de fertilitate. Și cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul nămolului, a ieșit un băiețel”, a spus un bărbat.
Căutate de turiști sunt și băile cu apă sărată din Lacul Techirghiol.
Doamna Florica a venit special din București pentru ele.
„- Vă place gimnastica în apă?
- Foarte mult. Se simte efectul, este și plăcut și util”, a spus doamna Florica.
Rezervările vin pe bandă rulantă.
„- În momentul acesta gradul de ocupare este de 50%.
- Cum stam cu sezonul estival?
- Solicitările sunt destul de multe, dar se mai găsesc locuri”, a explicat un medic de la sanatoriu.
Orașul Techirghiol a fost inclus în topul destinațiilor cu cele mai bune tratamente balnear cu nămol din lume.