Matei Ene, un adolescent de 16 ani care a supraviețuit în infernul de la Ferma Dacilor a făcut declarații despre acea noapte. Tânărul încă nu și-a revenit din șoc, și se întreabă chiar și acum de ce fratele lui, Luca nu l-a urmat spre ieșire.

Nu este singura pierdere pentru Matei, deoarece pe data de 26 decembrie 2023, acesta și-a mai pierdut un frate, Petru Ene în vârstă de 12 ani, cât și pe tatăl său, Lucian Ene, în vârstă de 48 de ani.

În acea noapte însă, Matei se afla în aceeași cameră cu Luca, geamănul său, pe care l-a rugat să se țină după el.

”Am deschis ușa, am ieșit pe hol și a început să mă ardă fața, corpul și nu numai. Practic nu mai putea să respir. Nu se vedea absolut nimic, fumul era prea dens. Am început să alerg spre ușa care ducea spre scara de acces exterioară, însă m-am împiedicat de o persoană care era căzută pe hol. M-am ridicat și am ieșit afară. Afara am vrut să fac primul pas, însă cel mai probabil am căzut și m-am rostogolit pe scări până jos. M-am ridicat și m-am lovit cu capul de peretele ce ducea la saună. Am început să alerg spre câmp și m-am rostogolit pe scări până jos. M-am ridicat și m-am lovit cu capul de perete. Mama mea a venit atunci la mine, iar eu am întrebat unde se afla tata și cei doi frați ai mei.

Am privit către pensiune și am observat că ieșea fum în cantitate mare de pe ușa pe care anterior am ieșit. Aproximez că din momentul în care m-am trezit și până am ieșit afară a durat maxim 30 de minute”, a povestit Matei Ene, potrivit România TV.

Matei mărturii anchetatori Ferma Dacilor

Matei a povestit ce a discutat cu cei de la 112.

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Sfârșit cumplit pentru două femei! Au fost spulberate când se întorceau de la un priveghi

Primele cuvinte pe care le-a spus Matei atunci când a sunat la 112

Matei le-a mai spus oamenilor legii că pompierii au ajuns la fața locului la aproximativ 40 de minute după primul apel dat la 112. Însă fumul a fost simțit de fratele lui în jurul orei 5 dimineața. În tot acest timp, Lucian Ene ar fi scos-o din flăcări pe mama acestora, dar nu a mai reușit să mai ajungă și la ei, din cauza flăcărilor foarte puternice.

”M-a întrebat cum mă cheamă, n-am apucat să-i spun pentru că din nou s-a strigat ”Incendiu la Ferma Dacilor”. Am repetat a treia oară că e incendiu la Ferma Dacilor. Nu înțelegeam ce îmi transmitea doamna respectivă. Când am apelat la 112 am auzit persoanele cum cădeau pe hol, practic era momentul când oamenii încercau să fugă din calea flăcărilor, din calea fumului extrem de înecăcios, iar cei de acolo se împiedicau, efectiv cădeau unul câte unul”,

a mai mărturisit Matei, conform aceleiași surse.

Matei mărturii anchetatori Ferma Dacilor

Un supraviețuitor de la Ferma Dacilor a făcut noi mărturii în anchetă.

[Sursa foto: Antena 3 CNN]

Citește și: Apar noi detalii despre tragedia de la Ferma Dacilor! Anchetatorii au descoperit care ar fi fost, de fapt, „bomba” de la care a pornit incendiul

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Abia la ora 5:40 dimineața au sosit și primele echipaje la pensiunea din Tohani. De-a dreptul ciudat este faptul că apelul adolescentului supraviețuitor nu a apărut până în acest moment.

Marți, oamenii legii vor merge cu Cornel Dinicu la Ferma Dacilor pentru a reconstitui cele întâmplate. Până în acest moment, anchetatorii consideră că motivul pentru care totul a ars ca o torță este un televizor care s-a supraîncălzit.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si