Un incendiu a izbucnit la un transformator electric de la Hidrocentrala Porțile de Fier 1, în localitatea Gura Văii, din județul Mehedinți.

Pompierii din Mehedinţi au intervenit cu patru autospeciale de stingere, dar şi o ambulanţă SMURD, iar imediat au intervenit şi alte cinci autospeciale din judeţele din apropiere. Pentru a evita o explozie, salvatorii au intervenit în primă fază de la distanţă, iar pentru o intervenţie mai ușoară au fost oprite centralele adiacente.

În aproximativ zece minute am ajuns la locul intervenţiei şi am constatat că evenimentul se manifestă cu o flacără violentă şi cu degajări mari de temperatură. După aproximativ o jumătate de oră, incendiul a fost localizat şi lichidat.”, a declarat reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Cristian Stanciu.

Au început cercetările după incendiul de la Hidrocentrala Porțile de Fier 1

Autoritățile au demarat cercetările.

Şi ISU va avea o anchetă proprie şi Inspectoratul Teritorial de Muncă va desfăşura o cercetare şi se vor stabili concluziile, cauzele şi toate celelalte consecinţe care decurg de la acest eveniment. Nu au fost victime. Sistemul energetic national nu a avut de suferit. ”, a declarat prefectul de Mehedinți, Alin Constantin Isuf.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

”Potrivit ultimelor informații, flacăra de la transformator a fost stinsă, se acționează în continuare pentru răcirea transformatorului”, a transmis ISU.

"Inspectoratul pentru Situații de Urgență Drobeta al județului Mehedinți a intervenit de urgență cu mai multe echipaje de pompieri și autospeciale cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în această seara la un transformator electric aparținând Hidrocentralei Porțile de Fier 1.

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la fața locului au fost alocate 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD.

De asemenea, în sprijinul echipajelor mehedințene s-a dispus suplimentarea forțelor de intervenție cu 1 autospecială de stingere de la ISU Caraș-Severin, 2 autospeciale de stingere de la ISU Dolj, 1 autospecială de stingere de la ISU Gorj și 1 autospecială cu pulbere de la ISU Timiș.

La ora 21:40 flacăra incendiului a fost stinsă.

Pompierii acționează în continuare pentru răcirea transformatorului. Din fericire, până în acest moment nu au fost înregistrate victime", a declarat Ramona Nistor, căpitan ISU Mehedinți.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si