„Radu Nițu, câștigătorul sezonului 2 al emisiunii <<Casa Iubirii>> se lansează astăzi în muzică. A pregătit o piesă și un videoclip, iar acum se află în platoul Știrilor Kanal D”, a transmis Simona Pătruleasa, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Radu de la „Casa Iubirii”, premieră muzicală

Simona Pătruleasa: Bună ziua, Radu, bine ai venit la noi!

Radu Nițu: Bună ziua, doamna Simona, bine v-am găsit!

Simona Pătruleasa: Tocmai am ascultat refrenul piesei tale „Pardon”. De unde ți a venit această idee? De ce „Pardon”?

Radu Nițu: În primul rând mă bucur foarte tare să mă aflu din nou aici, în platoul Știrilor Kanal D. Această piesă se numește „Pardon” datorită faptului că atâta timp cât am fost în emisiune nu, toți concurenții din emisiune mă agreau, ca să spun așa și nu credeau vreodată că voi câștiga această competiție, dar se pare că Dumnezeu a ținut cu mine și m-a făcut câștigător și tocmai de aceea această piesă are acest refren.

Simona Pătruleasa: Ai mai cochetat până acum cu muzica sau acesta este începutul?

Radu Nițu: Nu, am mai cochetat cu muzica. Am mai scos o piesă. Am avut o colaborare cu un fost concurent, tot așa, din „Casa Iubirii”, care a avut un real succes. La fel cum un sper să aibă și piesa asta și sunt foarte, foarte entuziasmat pentru că doar ce s-a lansat acum câteva minute pe canalul meu de Youtube.

Citește și: VIDEO- Cum devii un influencer de succes? Explicațiile Valentinei Pufulescu, jurnalist și trainer de comunicare

Simona Pătruleasa: Așadar, cine ți-a compus piesa?

Radu Nițu: Piesa este compusă de un prieten foarte bun de-al meu, pianistul. Este un om care se pricepe foarte bine în muzică și datorită lui. Adică, am stat foarte mult timp împreună și ne-am gândit la aceste versuri care, cumva, să fie și un pic ritmate, balansate, cum îi place românului, iar în același timp să și transmită un anumit mesaj.

Este ceea ce eu am trăit în această emisiune, este ceea ce pe mine mă reprezintă oarecum și am vrut să împărtășesc acest mesaj cu oamenii printr-o piesă.

Simona Pătruleasa: Cum a fost la filmări? Te rog să ne povestești.

Radu Nițu: Este o experiență nouă pentru că este a doua oară, de fapt, când eu filmez un clip și este o experiență destul de mișto și parcă aș mai cocheta și în viitor, de ce nu, cu o chestie de genul acesta. Am avut-o și pe Mihaela lângă mine care și ea a câștigat sezonul 2 la „Casa Iubirii”. Suntem amândoi două firi nebunatice, ca să zic așa, năzdrăvane și, cumva, știm că transmitem o energie pozitivă oamenilor și am zis că ar fi foarte bine să participe și ea în clipul meu.

Simona Pătruleasa: Cum a fost colaborarea cu ea?

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Radu Nițu: Foarte mișto pentru că Mihaela a venit și ea cu tot felul de idei. Lucrurile s-au legat, au venit de la sine și au ieșit perfect, au ieșit exact așa cum ne-am dorit împreună și o pup pe calea asta pe Mihaela și o aștept cu mare, mare drag la București.

Simona Pătruleasa: Ce așteptări ai? Cum crezi că va fi primită piesa de fanii tăi?

Radu Nițu: Piesa, să știți că este foarte așteptată de telespectatori. Adică eu chiar am întârziat vreo două-trei săptămâni cu această melodie și primeam foarte multe mesaje de la oameni când o lansez și astăzi a venit ziua, în sfârșit, în care pot să bucur oamenii cu această melodie și sunt sigur că o să primească foarte bine și clar va fi ascultată pentru că e o piesă ritmată.

Simona Pătruleasa: Spune-mi, te rog, cine a fost prima persoană în care ai avut încredere să asculte piesa pentru prima dată?

Radu Nițu: Înaintea tuturor, prima persoană căreia i-am pus piesa a fost mama. I-am trimis piesa pe WhatsApp și i-a plăcut foarte tare. Fiind mama mea și eu țin foarte mult la ea, am zis că merită să asculte această melodie și i-a plăcut foarte mult.

Simona Pătruleasa: Cred că este foarte mândră de tine.
Radu Nițu:  Da, este. Toți sunt foarte mândri și sunt sigur că se uită acum la știri și sunt cu ochii pe mine acolo și sigur că și ei sunt plin de emoții, la fel cum am fost și eu aici, în platou la dumneavoastră.

Simona Pătruleasa: Sunt curioasă dacă în copilărie, în clasele primare, erai bun la muzică? Ce note aveai la muzică?

Citește și: VIDEO- Sală de fitness atipică în Cluj! Ce se se găsește în încăpere pe lângă aparatele de sport?

Radu Nițu: Nu îmi mai amintesc exact. În jur de nota 8. N-am fost foarte bun pentru că, repet, nu am cochetat până acum cu muzica. Piesa aceasta am făcut-o în premieră doar pentru susținătorii mei, însă, dacă va prinde și voi vedea că o să meargă treaba așa cum îmi doresc eu cu această melodie, clar voi mai lansa și alte piese, de ce nu. Dacă văd că le place oamenilor, cu mare, mare drag.

Simona Pătruleasa: Și dacă va avea succesul pe care ți-l dorești, spune-mi, cu cine ți-ai dori o colaborare în muzica românească.

Radu Nițu: Nu știu... sunt foarte mulți artiști din România, din mai multe stiluri și genuri de muzică cu care mi-aș dori să colaborez. De exemplu, din manele, să zic așa, mi-aș dori să colaborez cu Jador. Așa... din alte stiluri muzicale, Criss Blaziny. Sunt foarte mulți artiști cu care mi-aș dori să colaborez, dar acum, vedem ce o să ne ofere Dumnezeu pentru că am mare, mare încredere în el. Datorită Lui sunt unde sunt.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Simona Pătruleasa: Cât s-a muncit la videoclip și unde anume l-ați făcut?

Radu Nițu: La videoclip am muncit în jur de cinci-șase ore. L-am filmat într-o locație superbă, Palm Mansion Party se numește. O locație foarte, foarte frumoasă, cu piscină exterioară, super mișto.

Simona Pătruleasa: Spune-mi, ce faci când nu cânți, când nu faci muzică? Cu ce te ocupi?

Radu Nițu: Când nu fac muzică, mai ales că acum, am ieșit recent din „Casa Iubirii”, am doar trei-patru săptămâni de când am ieșit din emisiune, mă ocup de mediul online, am și alte proiecte pentru viitor. Mă gândesc să mă apuc de actorie, mă gândesc să dau la teatru pentru că iubesc lumea actoriei, iubesc lumea televiziunii.

Simona Pătruleasa: Emisiunea ți-a deschis noi orizonturi? Ai, cu siguranță, mai multă încredere în tine.

Radu Nițu: Bineînțeles! Am mult mai multă încredere în mine și mă gândesc să cochetez în continuare cu lumea asta a televiziunii, dar vreau să mă axez foarte tare pe actorie pentru că iubesc actoria și mi-aș dori tare mult să devin și un actor cunoscut.

Simona Pătruleasa: Spune-mi, în câteva cuvinte, cum ți-a schimbat viața această emisiune, „Casa Iubirii”?

Citește și: VIDEO- Cătălin Botezatu, vacanță în Mexic. Declarații în exclusivitate despre experiența inedită

Radu Nițu: Această emisiune a fost un proiect de suflet pentru mine. A fost o emisiune care pe mine m-a ajutat să mă deschid din multe puncte de vedere și m-a creat pe mine cum sunt astăzi și nu pot să descriu în cuvinte cât de mult mulțumesc oamenilor pentru această experiență și vreau să le recomand oamenilor care vor să intre în această emisiune să o facă cu mare, mare drag, pentru că veți intra o anumită persoană și veți ieși cu totul și cu totul altă persoană de acolo.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: