„Programul Tomata se află pe masa Guvernului. Astfel că fermierii vor primi și în acest an bani pentru a cultiva roșii. Despre ce sume este vorba, dar și care sunt criteriile de acordare a acestor bani, știe colega mea, Diana Buzea”, a transmis Cristina Dorobanțu, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Programul Tomata, pe masa Guvernului

„Programul Tomata se va derula în două etape, așa cum a anunțat și ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

În primă fază, legumicultorii vor primi un avans de 1.500 de euro până pe data de 30 iunie, iar, ulterior, aceștia vor primi și diferența de bani, tot de 1.500 de euro până la finalul anului. Ca și până acum, în acest program se pot înscrie atât persoanele fizice, cât și cele juridice. Suprafața minimă ce trebuie cultivată este de 1.000 de metri pătrați, iar, pentru a încasa și avansul, cultura de roșii trebuie să fie înființată până în luna martie. Ajutorul de stat se va acorda prin direcțiile agricole județene unde se va depune o cerere tip, iar termenul limită pentru depunerea acestei cereri este de 12 aprilie. Bugetul alocat pentru această măsură în anul 2024 este de 33 de milioane de euro”, a transmis Diana Buzea, reporterul Știrilor Kanal D.

Citește și: Vrei să-ți construiești o afacere în domeniul educației? Iată 3 sfaturi utile ce te vor ajuta

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: