Preşedintele rus Vladimir Putin este responsabil de moartea opozantului Aleksei Navalnîi în închisoare, a declarat vineri preşedintele american Joe Biden, potrivit CNN.

Citește și: VIDEO- Opozantul rus Aleksei Navalnîi, declarat mort în închisoarea din interiorul Cercului Arctic: ”A fost o crimă”

„Nu vă lăsați înșelați: Putin este responsabil pentru moartea lui Navalny”, a spus Joe Biden.

„Putin nu vizează doar cetățenii din alte țări, așa cum am văzut în ceea ce se întâmplă în Ucraina în acest moment, ci provoacă și crime groaznice asupra propriului popor”, a adăugat președintele american.

Potrivit liderului de la Casa Albă, nu există motive să se creadă că relatările privind moartea lui Navalnîi nu sunt adevărate.

Biden a mai spus că nu este surprins de anunţul privind decesul opozantului rus, precizând însă că este "scandalizat".

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Joe Biden a mai spus că Navalnîi „a înfruntat cu curaj corupția, violența și toate lucrurile rele pe care le făcea guvernul Putin. Ca răspuns, Putin l-a otrăvit, l-a arestat, l-a urmărit penal pentru infracțiuni inventate”, a spus Biden.

„Chiar și în închisoare, a fost o voce puternică pentru adevăr”, a mai spus el.

„Ar fi putut trăi în siguranță în exil după tentativa de asasinat asupra lui în 2020, care aproape l-a ucis”, a spus el.

"În schimb, s-a întors în Rusia- știind că probabil va fi închis, poate ucis dacă își va continua munca. Dar a făcut-o oricum. Pentru că credea atât de profund în țara lui, în Rusia", a continuat președintele SUA.

Reacția Kremlinului după moartea lui Aleksei Navalnîi

Kremlinul respinge ferm drept ”absolut inacceptabile” acuzaţiile şi criticile Occidentului la adresa Moscovei, după moartea în închisoare a principalului opozant rus Aleksei Navalnîi, şi dă asigurări că nu ştie imediat care este cauza acestui deces, relatează presa internațională.

”Nu există nicio informaţie despre cauza decesului, iar cu toate acestea asemenea declaraţii se succed”, denunţă un purtător de cuvînt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

”Noi considerăm că asemenea declaraţii sunt absolut inacceptabile”, respinge el.

Pe de altă parte, autorităţile de la Moscova îi avertizează pe locuitorii capitalei să nu manifesteze ”neautorizat” după anunţul morţii lui Aleksei Navalnîi.

”Organizarea sau ţinerea unor manifestaţii neautorizate şi apeluri la participare la asemenea evenimente constituie o infracţiune administrativă”, avertizează Parchetul General al Moscovei.

Știre în curs de actualizare


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si