„E alertă în vestul țării după ce angajații DSP au descoperit depășiri ale nivelului de radioactivitate în zona unui laborator important. Primele măsurători au fost făcute ieri, dar ancheta a început abia astăzi. Colega mea, Iulia Dumitrașcu a discutat cu autoritățile”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.

Nivel crescut de radiații în Timiș

„Vorbim de Laboratorul de Igiena Radiațiilor din cadrul DSP Timiș.

În curtea acestei instituții au fost descoperite ieri depășiri ale nivelului de radioactivitate. Zona a fost izolată, dar abia astăzi au venit pompierii pentru măsurători, alături de un reprezentant de la București al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare. Primele informații vorbesc despre un minereu de uraniu care, în timp, s-a dezintegrat în toriu, apoi în radiu și în radon. Rodnul este un gaz natural radioactiv care poate duce la forme grave de cancer. Laboratorul respectiv lucrează cu substanțe periculoase, dar nu e clar cum s-a ajuns la aceste depășiri în curte. Totuși, reprezentanții instituției spun că nivelul de radiații este mai mic decât cel la care suntem supuși în timpul unei investigații la computerul tomograf. Ancheta continuă”, a explicat Iulia Dumitrașcu, corespondentul Știrilor Kanal D.

Citește și: Alertă de radiații la Timișoara! Scurgeri radioactive în curtea unei instituții publice în apropiere de blocuri și o maternitate

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: