„Kilometri de cârnați de casă, de porc, vită și vânat și-au făcut loc sub ochii a zeci de pofticioși veniți la tradiționala degustare organizată în fiecare an în Banat. Este una dintre cele mai importante sărbători ale lunii februarie în comunitatea nemților din vestul țării. Juriul care a decis care este cel mai bun preparat a avut de ales din 50 de sortimente”, a transmis Cristina Dorobanțu, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Festivalul cârnaților la Banat

Mâncare, vin roșu, distracție dar și multe emoții. Toate acestea au fost ingredientele sărbătorii bănățene a cârnatului, care în acest an s-a organizat la Lovrin, în județul Timiș. 50 de gospodari din vestul țării dar și din Germania și-au adus cei mai buni cârnați pentru a fi degustați la celebrul concurs.

Tradiția este respectată în Banat și cele mai multe rețete sunt moștenite din tată în fiu. Delicatesele sunt realizate în familie sau alături de prieteni.

Citește și: VIDEO- Delicii turcești pentru toate gusturile. Idei de preparate delicioase

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Șvabii nu au uitat niciodată că oala cu cârnați stă la loc de frunte în casele din Banat. La degustarea cârnaților printre criteriile de departajare s-au numărat carnea folosită, condimentele, grăsimea și gradul de uscare.

Câștigătorul de anul asta a venit tocmai din Germania. A participat pentru prima oară la concurs, dar cârnații făcuți de el în casă au fost considerați savuroși.

Concursul a fost organizat și în acest an de reprezentanții comunității germane din Timișoara care încearcă astfel să păstreze o tradiție începută în anii 1970.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: