Pentru cine se pregătește vila de protocol din cartierul Primăverii? Primul răspuns al RA-APPS după 3 zile de la izbucnirea scandalului
Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a transmis, joi, o primă reacţie în scandalul vilei de protocol din cartierul Primăverii, bulevardul Aviatorilor. Presa a speculat că investiția de 7 milioane de euro în renovarea imobilului ar fi făcută pentru președintele Klaus Iohannis, după terminarea mandatului de la Palatul Cotroceni.
Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a transmis, joi, un comunicat de presă în care precizează că nu există nicio solicitare privind atribuirea imobilului.
Sumele plătite pentru lucrările executate până în prezent sunt în cuantum de 2.100.000 lei, arată Regia de stat.
Este prima reacție a instituției care administrează patrimoniul de protocol al statului român în scandalul apărut după o serie de dezvăluiri Recorder din urmă cu trei zile.
Mister în jurul unei investiții de 7 milioane de euro
Potrivit investigației citate, vila de 1200 mp, cu subsol, parter și etaj, garaj și cabină de pază la poartă e a statului, care a fost, până nu demult sediu de partid este transformată "în cel mai mare secret, în reședință pentru o singură familie", după cum scrie în autorizația de construire.
Conform Recorder, suma pe care RA-APPS intenționează să o investească în vila de protocol depășește: 7 milioane de euro numai pentru renovare și amenajare.
Ce spune RA-APPS despre investiția din cartierul Primăverii
Regia de protocol spune că planurile, simulările şi imaginile interioare vehiculate în spaţiul public nu corespund documentaţiei avizate, fiind rezultatul unor simple speculaţii.
Sumele plătite pentru lucrările executate, până la data prezentei, sunt în cuantum de 2.100.000 lei, arată RA-APPS.
"Raportat la suma inclusă în contractul de execuţie lucrări, precizăm că aceasta reprezintă valoarea maximală a lucrărilor, plăţile aferente urmând a fi efectuate pentru lucrările real executate", spun reprezentanții instituției de stat.
Un alt argument adus de Regia de stat este că imobilul a fost construit în perioada 1960-1965, înainte de existenţa unor norme generale de proiectare antiseismică.
"Prezintă degradări majore şi sunt necesare lucrări ample de consolidare, prin introducerea de elemente structurale care dublează întăresc structura existentă", se spune în comunicatul citat .
Redăm integral comunicatul de presă al RA-APPS:
"Urmare informaţiilor apărute în mass media, referitoare la imobilul aflat în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", situat în B-dul Aviatorilor nr. 86, facem următoarele precizări menite să clarifice situaţia privind lucrările de "reabilitare, modernizare şi refuncţionalizare imobil":
Planurile, simulările şi imaginile interioare vehiculate în spaţiul public, nu corespund documentaţiei avizate, fiind rezultatul unor simple speculaţii.
Sumele plătite pentru lucrările executate, până la data prezentei, sunt în cuantum de 2.100.000 lei.
Raportat la suma inclusă în contractul de execuţie lucrări, precizăm că aceasta reprezintă valoarea maximală a lucrărilor, plăţile aferente urmând a fi efectuate pentru lucrările real executate.
Estimarea lucrărilor, înainte de semnarea contractului, a fost efectuată după trecerea în revistă a degradărilor vizibile, şi in baza costurilor lucrărilor de consolidare şi amenajări la construcţii de acelaşi tip şi realizate în aceeaşi perioadă.
Imobilul a fost construit în perioada 1960-1965, înainte de existenţa unor norme generale de proiectare antiseismică, prezintă degradări majore şi sunt necesare lucrări ample de consolidare, prin introducerea de elemente structurale care dublează întăresc structura existentă.
Subliniem în acest context, faptul că Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stai" (R.A-A.P.P.S.) are în administrare un patrimoniu vast, printre care şi clădiri istorice, considerate bijuterii arhitecturale, monumente istorice cu valoare de patrimoniu cultural unele încadrate în clasa de risc seismic I sau II, situate în zone centrale ale Bucureştiului, pe care şi-a propus să le consolideze, identificând diferite surse
de finanţare.
În acest sens au fost iniţiate demersuri privind consolidarea şi eficientizarea energetică a unui număr de 7 clădiri aflate in administrarea sa, dintre care 4 monumente istorice, fiecare cu specificul propriu, urmând a se lua măsuri, progresiv, pentru realizarea intervenţiilor si la alte clădiri. Pentru aceste imobile a fost accesat Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic, în prezent întocmindu-se documentaţia în vederea semnării contractelor de finanţare.
Lucrarea ce urmează a fi executată la imobilul in discuţie face parte din strategia de consolidare şi conservare a patrimoniului statului, prin realizarea investiţiilor la imobilele emblematice monumente istorice, şi este finanţată exclusiv din fondurile proprii ale R.A.-A.P.P.S, ne fiind accesate fonduri bugetare.
Veniturile obţinute din activitatea regiei se utilizează, cu precădere, pentru realizarea investiţiilor la imobilele aflate în administrarea sa, precum şi în vederea asigurării cheltuielilor pentru întreţinerea şi administrarea întregului patrimoniu, astfel încât să se poată asigura fondurile necesare realizării acestor activităţi.
Menţionăm faptul că, pentru imobilul situat în Bdul Aviatorilor nr. 86 nu a fost înregistrată nicio solicitare privind atribuirea/închirierea acestuia, stabilirea destinaţiei acestui imobil nefiind în competenţa R.A-A.P.P.S.
Privitor la imobilul situat în B dul Aviatorilor nr. 86, facem următoarele precizări:
Imobilul situat în B-dul Aviatorilor nr. 86 este format din clădire principală cu regimul de înălţime S+P+Et şi construcţii anexe parter, împrejmuire şi utilităţi. Imobilul se află în patrimoniul R.A.-A.P.P.S., legea impunând administratorilor de imobile să acţioneze în scopul administrării, păstrării integrităţii şi protejării bunurilor proprietate a statului.
Construit în perioada 1960-1965, cel mai probabil de echipa arh. Cezar Lăzărescu, imobilul a fost proiectat şi implicit utilizat în acea perioada ca locuinţă, din anul 1993 nemaifiind efectuate reparaţii majore.
Datorită amplasării în cadrul Zonelor Construite Protejate şi a zonei de protecţie a Parcului Regele Mihai, anului construcţiei şi stilului arhitectural, pe lângă lucrările de consolidare obligatorii a se efectua pentru ca imobilul să fie utilizat în condiţii de siguranţă, este necesar a se respecta şi cerinţele privind protecţia monumentelor istorice- Legea nr. 422 2001, precum şi Legea nr. 372/2005, cu modificările şi completările ulterioare- privind performanţa energetică a clădirilor.
Principalele lucrări de restaurare ce se efectuează la imobil sunt conform Anexei 4 a Certificatului de Urbanism, document care impune o serie de condiţionări specifice, precum şi în acord cu legislaţia aplicabilă regimului juridic al imobilului:
Recondiţionarea faţadelor principală, laterale şi parţial posterioară precum şi cele ale construcţiilor anexe, placate cu plăcute ceramice.
Termoizolarea interioară cu tencuieli termoizolante, care să păstreze caracteristicile fizice ale pereţilor iniţiali, având în vedere obligativitatea restaurării faţadelor.
Înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie din lemn cu eficienţă energetică ridicată şi reintroducerea rulourilor exterioare înlocuirea tâmplăriei exterioare din inox cu tâmplărie din inox cu eficienţă energetică ridicată.
Conservarea şi recondiţionarea zonelor cu elemente din piatră naturală, marmură de Alun şi travertin de Geoagiu, care provin din cariere ce nu se mai exploatează la această dată.
Conform dispoziţiilor legale, pentru clădirile care se renovează aprofundat, consumul de energie trebuie acoperit in proporţie de minimum 30% cu energie din surse regenerabile.
Pentru îndeplinirea acestor cerinţe s-a avut în vedere, din punct de vedere constructiv; reabilitarea termică a pereţilor exteriori, a tâmplăriei exterioare, termoizolarea acoperişului terasă etc.
Din punct de vedere al instalaţiilor şi echipamentelor s-a avut în vedere: refacerea in totalitate a traseelor de instalaţii termice, sanitare, electrice, curenţi tari şi slabi, a echipamentelor de încălzire şi de preparare a apei calde menajere, pentru a fi integrate în noile sistemele, respectiv panouri solare fotovoltaice. pompe de căldură, colectoare solare etc.
Cu privire la contractele de vânzare- cumpărare încheiate între R.A A.P.P.S. şi Partidul Naţional Liberal (P.N.L.), facem precizarea că P.N.L. a beneficiat de prevederile Legii nr. 90/2003- privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului, a unităţilor administrativ teritoriale sau a regiilor autonome, destinate sediilor partidelor politice.
Potrivit prevederilor art.12' 2 dm HG. nr. 927.2003- pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legu nr. 90/2003, sumele obţinute din vânzarea imobilelor având destinaţia de sedii ale partidelor politice, se virează integral la bugetul de stat.
În consecinţă, R.A.-A.P.P.S. nu reţine nicio sumă din aceste încasări".