"Săptămâna a început cu vreme caldă. În regiunile sud-vestice şi sudice cerul a fost înnorat și după amiază a plouat. În restul teritoriului, cerul a fost variabil, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali au fost precipitaţii mixte.
Temperaturile maxime s-au încadrat între 9 şi 19 grade.

La noapte, cerul va fi mai mult noros în regiunile sudice, unde cu totul izolat, vor fi posibile ploi slabe, iar în rest va fi variabil.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sudul ţãrii (viteze în general de 35...45 km/h). Temperaturile minime se vor situa între -3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 9 grade în Dealurile de Vest. Pe alocuri se va forma ceaţă, cu o probabilitate mai mare în est, sud-est şi în depresiuni.

Vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit pentru aceastã datã. Cerul va avea înnorãri temporare şi local va ploua sub formã de aversã în regiunile intracarpatice, unde izolat vor fi posibile descãrcãri electrice, şi pe alocuri în sudul ţãrii. În zona montanã înaltã, precipitaţiile vor fi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi nordul Moldovei (viteze în general de 35...45 km/h).
Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 19 grade. Dimineaţa pe arii restrânse se va forma ceaţã.

Cum va fi vremea în fiecare regiune a țării?

Iar acum, să vedem ce s-a întâmplat cu vremea în fiecare zonă a țării.

În Muntenia, cerul va fi variabil, cu înnorari tempoare. Temperaturile ajung la 12 grade în Târgoviște și 14 grade în Slobozia.

În Transilvania, ziua de mâine aduce vreme mohorâtă, iar pe alocuri va ploua. Se vor înregistra 13 grade în Brasov, și 15 grade în Sibiu.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

În Moldova, se anunță vreme închisă. Termometrele vor indica 13 grade în Galați, și 10 grade în Piatra Neamț.

În vestul țării, cerul va fi variabil, iar izolat e posibil să plouă slab. Maximele vor ajunge la 13 grade în Reșița, 18 grade în Timișoara.

În Oltenia, sunt anunțate precipitații pe arii extinse, iar mercurul din termometre urca la 14 grade în Craiova și 14 grade în Slatina.

Citește și: Se încălzește vremea! Ce temperaturi se anunță în perioada următoare?

În Dobrogea, cerul va fi acoperit de nori, vântul va sufla slab până la moderat, iar valorile termice ajung la 10 grade în Constanța, 11 grade în Tulcea.

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

În Capitală, săptămâna a început cu vreme caldă pentru această dată. Cerul a fost variabil, iar maxima a ajuns la 16 grade.

La noapte, cerul va fi mai mult noros, vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 4 grade.

Mâine, vremea va fi caldă pentru aceastã dată, astfel cã temperatura maximă va fi de 1314 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va avea unele intensificări.

La munte, Cerul va avea înnorări temporare şi local vor fi averse, izolat posibil însoţite de descãrcări electrice, iar la altitudini mari, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat", a transmis Anca Ciota.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: