După ce o femeie, în vârstă de 83 de ani, internată într-un salon din Spitalul Movila din Ploiești, s-a stins în chinuri groaznice în urma unei explozii, fiica acesteia rupe tăcerea.

Fiica pacientei arse la Spitalul Movila, declarații șocante

În urma tragediei, fiica victimei vrea ca cei care au lăsat să se petreacă această tragedie să fie pedepsiți și vrea să știe de ce mama ei nu a putut fi salvată, în timp ce alți pacienți au scăpat teferi.

După ce femeia a decedat în explozia produsă, consilierul juridic al spitalului a oferit declarații prin care a informat că și afecțiunile cronice ale femeii au contribuit semnificativ la decesul acesteia.

Citește și: Pericol la Marea Neagră. Avertisment de ultim moment de la Ministerul Apărării Naționale

„Regretăm acest eveniment nefericit. Din păcate şi afecţiunile cronice pe care le avea pacienta au contribuit la decesul acesteia”, a spus Florin Şandru, consilier juridic SJU Ploiești.

Potrivit fiicei victimei, aceasta a mărturisit că nu se poate îndura nici măcar să deschidă sicriul mamei sale din cauza arsurilor.

Bătrâna ar fi suferit de arsuri pe față, iar medicii ar fi spus că aceasta se afla în comă și nu putea să reacționeze în acele momente.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Acum, fata victimei vrea cu orice preț ca cei vinovați să plătească.

„Este arsă pe faţă! Nu pot să deschid sicriul! Au zis că era într-o comă şi că oricum nu avea cum să reacţioneze.

Au zis că era într-o comă şi că oricum nu avea cum să reacţioneze.

Acest Dorel, această asistentă, medici sau cine a fost. Ei trebuie totuşi să fie pedepsiţi conform legii. Am cerut neurolog pentru că îmi era teamă că a făcut un AVC sau alte boli”, a mărturisit fiica femeii, potrivit Observatornews.ro.

Rudele femeii în cauză au mai mărturisit că deși femeia ar fi suferit de pneumonie, ar fi fost tratată cu calmante.

Cum s-a petrecut tragedia de la Spitalul Movila din Ploiești?

Tragedia a avut loc la data de 26 februarie după ce în Spitalul din Movila a avut loc o explozie, soldată cu decesul unei paciente de 83 de ani.

uniforma de poliie

Uniforma Poliției Române

[Sursa foto: Poliția Română]

„La data de 26 februarie ac, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că în incinta unei unități medicale din municipiul Ploiești ar fi izbucnit un incendiu. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că aspectele sesizate se confirmă, din primele verificări, reieșind faptul că incendiul ar fi izbucnit într-un salon în care se afla internată o singură pacientă, de 83 de ani. Pompierii sosiți la fața locului au lichidat incendiul, în urma acestuia rezultând vătămarea corporală a pacientei, care ar fi suferit mai multe arsuri la nivelul corpului, aceasta fiind transportată la o alta unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incendiul și luării măsurilor legale care se impun”, informaseră atunci autoritățile.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani și-a pierdut viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

De asemenea, s-ar fi înregistrat mai multe plângeri legate de condițiile din spital.

În urma evenimentului, mai multe cadre medicale, printre care managerul unității medicale, asistenta șefă, dar și alți angajați ai firmei care efectuau lucrări, au fost audiați.

Ulterior verificărilor, autoritățile au descoperit că spitalul nu avea autorizație de la pompieri.

S-a deschis o anchetă pentru suspiciunea de ucidere din culpă.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si