"Scene incredibile s-au petrecut în sediul poliției din Târgu Jiu. Mai mulți agenți au fost înjurați, amenințați și umiliți de doi indivizi. În doar câteva ore, aceștia au fost implicați în două scandaluri, dar de fiecare dată au plecat liberi. Colega mea Teo Argint este în direct. Teo, bună seara. Cum s-a ajuns la această situație revoltătoare?", a transmis Cristian Sabbagh.

Polițiști umiliți, suspecți lăsați liberi

"Prima dată, cei doi, tată și fiu, au fost implicați într-un scandal la ieșirea dintr-un club din Târgu Jiu. Se pare că ar fi lovit un polițist, motiv pentru care au fost încătușați și aduși la sediul IPJ Gorj. Surpriză însă. Procurorul a decis că pot fi cercetați în libertate. Așa că indivizii au fost lăsați să plece. Însă pe holul poliției, au început să-i înjure și să-i amenințe pe agenții... neputincioși. În plus i-au acuzat că le-ar fi furat din buzunare. După o serie de cuvinte greu de reprodus, cei doi au plecat liniștiți. Din nou procurorii au deschis dosar penal pentru ultraj. Dar cei de la parchet spun că fac cercetări in rem. Adică știu fapta, dar mai au de muncă până la identificarea făptașilor. Sindicaliștii din poliție cer acum schimbarea legii pentru a-i putea reține automat pe scandalagii de acest fel", a transmis Teodora Argint, reporter Știrile Kanal D.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO- Povestea de viață a Dacianei Sârbu, de la politică la antreprenor. Care a fost parcursul succesului?


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: