Veste bună pentru Simona Halep! Tenismena și-a surprins din nou fanii
Simona Halep, încă o veste bună, după reducerea pedepsei în cazul de dopaj. Cum a fost totul posibil?
Simona Halep a mai primit încă o veste bună! Tenismena a primit marți verdictul în cazul suspendării sale, după procesul de la TAS.
Așadar, pedeapsa în cazul ei a fost redusă, de la patru ani, la nouă luni. De asemenea, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis anularea probei de sânge din pașaportul biologic al Simonei Halep, după ce a românca a fost suspendată pe data de 7 octombrie 2022.
"Comisia TAS a stabilit în unanimitate că perioada de ineligibilitate de patru ani impusă de Tribunalul Independent al ITF va fi redusă la o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat la 6 iulie 2023. Întrucât această perioadă a expirat înainte ca procedurile de apel să fie chiar depuse la TAS, Comisia TAS a considerat că este oportun să emită partea operativă a hotărârii arbitrale cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător. De asemenea, Comisia TAS a dispus descalificarea tuturor rezultatelor competitive obținute de dna Halep de la 29 august 2022 (data prelevării probei sale pozitive) până la 7 octombrie 2022, inclusiv pierderea oricăror medalii, titluri, puncte de clasament și premii în bani. Prin urmare, se respinge apelul declarat de ITIA și se admite parțial apelul declarat de Simona Halep (se respinge cererea acesteia de a anteda începutul suspendării la 29 august 2022)", se arată în decizia oficială a TAS.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citește și: Caz similar cu cel al Simonei Halep! Andreea Răducan a răbufnit: ”M-a costat mult”
Simona Halep a primit 20.000 de franci elvețieni (n.r. echivalentul a aproximativ 21.000 de euro) cu titlul de «contribuție la efortul de apărare al Simonei»”, a precizat reprezentantul legal al Simonei, la Digi Sport Special, însă aceasta ar trebui să primească mult mai mulți bani, dat fiind faptul că imaginea ei a fost afectată și nu s-a mai putut prezenta la meciurile importante. Aceasta a dat deja în judecată firma canadiană care a produs suplimentul și le-a cerut acestora despăgubiri de 10 milioane de dolari.
Citește și: Simona Halep a făcut un anunț de ultimă oră! Când se întoarce tenismena pe teren?
Apoi, sportiva a anunţat, joi seară, că va participa la turneul Miami Open, care va începe pe data de 17 martie. Regulamentul prevede că o fostă lideră mondială poate solicita un număr nelimitat de invitaţii. Deci, sportiva nu va avea limită de wildcarduri la revenirea în tenis. În caz contrar, Simona Halep ar fi putut solicita, conform regulamentului un număr de şase wildcarduri într-un sezon competiţional.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Pe 15 aprilie e programat turneul de la Stuttgart, indoor, iar la finalul lunii aprilie are loc superîntrecerea de la Madrid. Cu toate astea, momentan, Simona Halep a anunțat doar participarea la Miami Open.