O ceartă între doi adolescenți din Brăila a degenerat rapid! În cele din urmă, tânărul de 15 ani a fost înjunghiat chiar în centrul municipiului Brăila, de rivalul său în vârstă de 17 ani.

Cine este băiatul înjunghiat din Brăila?

În cele din urmă, băiatul a ajuns la spital, grav rănit, iar medicii au alertat poliția pentru a întreba ce s-a întâmplat.

Agresorul, un adolescent de 17 ani, a fost prins și dus la poliție pentru a fi audiat.

”Din primele cercetări a rezultat faptul că acesta ar fi avut un conflict cu alt tânăr, în vârstă de 17 ani, din Brăila, care l-ar fi lovit cu un cuțit. Tânărul de 17 ani a fost depistat de polițiști și condus la sediul poliției pentru audieri. În cauză sunt continuate cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.

Tânărul înjunghiat este fiul unui om de afaceri sirian, potrivit oamenilor legii. Băiatul ar fi stabilit de mai mulți ani în Brăila, iar familia lui a mai fost în vizorul autorităților existând suspiciuni că ar fi avut legături cu grupările teroriste coordonate de Statul Islamic. Doi cetățeni sirieni, din familia adolescentului, au fost atunci expulzați, potrivit Realitatea Plus.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Adolescent înjunghiat Brăila ISIS

Imagine reprezentativă pentru o mașină de poliție.

[Sursa foto: iStock]

Citește și: O ceartă între doi tineri, la un pas de tragedie! Unul dintre ei este grav rănit

Un alt adolescent de 16 ani a fost grav rănit

În luna februarie, un adolescent de 16 ani a fost înjunghiat de mai multe ori, iar plămânul i-a fost perforat. Medicii l-au băgat imediat în sala de operație pentru a-i salva viața. Agresorul său ar fi un tânăr de aceeași vârstă.

„Un elev de 16 de la Liceul cu Program Sportiv a fost înjunghiat astăzi, în afara curţii liceului. A avut cinci plăgi înjunghiate, dintre care două abdominale fără probleme, superficiale, nepenetrante, încă una în axilă şi aceea fără probleme, o a patra plagă care a fost în torace, penetrantă, cu sânge şi aer în pleură şi încă o plagă/tăietură în zona scalpului. A fost operat pe partea de plămân, pentru că acolo a fost nevoie, drenat, iar în momentul de faţă e în afara oricărui pericol. Nu avem detalii despre cum s-a întâmplat, dar a fost o bătaie serioasă, dacă agresorul a dat cu cuţitul în neştire. Din fericire, dacă putem spune aşa, nu a dat foarte tare",   a declarat medicul Dragoş Voicu.

Adolescent înjunghiat Brăila ISIS

Imagine reprezentativă pentru o mașină de poliție.

[Sursa foto: iStock]

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Fiica Ralucăi Moianu nu a ascultat! Ce i-a interzis fosta prezentatoare TV tinerei de 19 ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citește și: Tragedie pe centura oraşului Caracal! Un șofer a ars de viu în mașină

În prezent poliţiştii efectuează cercetări, în vederea identificării autorului, având un cerc de bănuiţi, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi luarea măsurilor legale ce se impun.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si