,,O tânără creatoare de modă a transformat croitoria într-o afacere de succes. După ce și-a deschis propriul atelier și a reușit să își facă un nume în industria modei, Ioana Călin a decis să împărtășească din cunoștințele sale. Acum, zeci de tinere se înscriu la cursurile ei pentru a descoperi tainele acestei meserii'', a transmis Cristina Dorobanțu.

Cursurile de croitorie, la mare căutare

Așa se desfășoară un curs de croitorie în acest atelier din Satu Mare. Printre cursante o întâlnim și pe interpreta de muzică populară Georgiana Marina.

Georgiana Marina, cursantă: ,,Am venit aici ca să învăț tainele designului. Pentru a-mi reinterpreta rochiile pe care le am în dressing. Până acum la curs am învățat de la tipare pana la croi, până la a lucra cu mașina de cusut, inclusiv lucru manual''.

Tânăra a ajuns să urmeze cursul după ce profesoara, designerul Ioana Călin, i-a creat rochia de mireasă.
Georgiana Marin: ,,M-a impresionat atât pe mine cât ș pe toată lumea de la evenimentul nostru și de asta am spus că trebuie cât de cât să fur din meseria ei''.

Georgiana nu este singura. Zeci de tinere au studiat aici în ultimii ani tainele acestei meserii. Claudia a început de la o cămașă și a ajuns acum să croiască rochii.


Claudia, cursantă: ,,Brodez foarte multe fuste drepte, fuste cloș''.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Cursurile au loc timp de 9 săptămâni, în fiecare sâmbătă, în grupe formate din 20 persoane.

Citește și: VIDEO- Rubrica "Tu Dai Moda", cu Gabriela Ghizel. Cum trebuie să decurgă vizita într-un atelier de croitorie?

Denisa, cursantă: ,,Îmi doream foarte mult să văd ce înseamnă să fii creativ, să ai de a face cu un designer și pot să spun ca sunt foarte fericită că am cunoscut-o pe Ioana și am învățat atât de multe de la punctul zero, până la punctul Z''.

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Cea care susține cursurile este Ioana Călin. Tânăra a studiat la Roma, are propriul atelier de creație pentru rochii de mireasă care se bucură de succes și a început să predea în urmă cu trei ani.

Ioana Călin, designer: ,,M-am gândit să fie doar o dată, să fie un fel de curs pilot, un cadou din partea mea, vreau să îl fac, dar după aceea am fost asaltată de persoane care vor să învețe.

Cursul se adreseză tuturor. Am avut și bărbat la curs. Multă lume m-a întrebat cum te-ai gândit să faci cursuri pentru că totuși fetele astea talentate pot să îți ia o parte din munca ta? Pentru mine concurența nu există, fiecare o să lucreze cu uneltele lui în modul lui''.

Cursurile de croitorie au loc o dată pe an, și sunt împărțite atât în grupe pentru începători, cât și pentru avansați.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: