VIDEO-Bebelușii artificiali, noua modă. Femeile au ajuns să cumpere păpușile hiper realiste, chiar dacă prețurile sunt mari
Un nou trend a cucerit Marea Britanie. Bebelușii artificiali sunt spălați, îmbrăcați și plimbați, asemenea celor adevărați!
,,Sunt îmbrăcați, spălați și plimbați ca orice bebeluși doar că nu sunt adevărați. Vorbim despre păpuși hiper-realiste, care imita perfect trăsăturile și corpul nou născuților. Noul trend a cucerit Marea Britanie. Femeile au ajuns să le cumpere, chiar dacă prețurile sunt astronomice, pentru a avea în familie un substitut de bebeluș'', a transmis Christian Sabbagh.
Jess și Avery se consideră mama și tatăl a 13 bebeluși artificiali care îi ajută să se pregătească pentru viață de părinți. Tânăra de 27 ani locuiește în Londra și a început să colecționeze păpușile hiper-realiste în pandemie, pentru că se simțea foarte singură.
Jess Eliss: ,,Îmi place să îi fotografiez. Și am vrut să-i arăt la cât mai mulți oameni. Așa că mi-am făcut un cont pe Instagram dedicat exclusiv păpușilor. Iar într-o lună am avut un video viral, care a înregistrat 26 de milioane de privitori’’.
Pentru primul bebeluș cu aspectul unui nou născut de o lună a plătit 250 de lire sterline. Au urmat Sam, care a costat-o 560 de lire sterline, de asemenea "nou născut", Brooklyn, "de 8 luni", Zain, "de 3 luni". Iar cea mai scumpă piesă din "familia surogat" a fost păpușă care imită un bebeluș premature, care a costat 1 700 de lire.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Jess, ajutată de logodnicul ei, îngrijește fiecare păpușă că și cum ar fi propriul copil. Le spală, le îmbracă și le scoate la plimbare în cărucior că și cum ar fi copii adevărați. Dar cel mai mult le folosește pentru a posta pe social-media.
Jess: ,,De obicei îmi filmez păpușile pentru că îmi place să creeze content. De multe ori le schimb hainele. Nu chiar atât de des. Unele dintre ele nu au fost schimbate de 6 luni. Este o experiență care mă apropie de ele. Este foarte plăcut să le ții în brațe. De fiecare dată când mă uit la un film horror țin o păpușă în brațe’’.
Moda păpușilor hiper realiste a cucerit Marea Britanie. Femei din întreaga țară au adoptat aceste creațiii și le folosesc pe post de substitut pentru un copil. Creatorii lor au ajuns să le perfecționeze tot mai mult și chiar se organizează târgul cu așa numitele păpuși rebor, similare cu cele pentru bebelușii adevărați.
Citeste si: Atac armat în Muntenegru: Un bărbat a omorât 12 oameni, inclusiv 2 copii- antena3.ro
Unele dintre aceste exponate costă chiar 20 000 de lire sterline.
În ceea ce-i privește pe Jess și Avery, familia cu 13 bebeluși artificiali, cei doi spun că experiență le-a arătat că nu e ușor deloc să îngrijești un nou născut și se vor mai gândi până când să aibă unul al lor.