,,Doar zece zile ne mai despart de aderarea la Schengen, care ar trebui să faciliteze călătoriile cu avionul peste hotare. Dacă adulții vor scăpa de controalele de la frontieră, minorii vor avea nevoie de o declarație specială, care îi pune în încurcătură pe părinți. În aeroporturi se fac deja ultimele pregătiri'', a transmis Christian Sabbagh.

Ultimele pregătiri pentru intrarea în Air Schengen

Mai sunt 10 zile până când vom scăpa de controalele de la frontieră din aeroporturi. În prezent, peste 420 de milioane de persoane călătoresc liber între cele 27 de țări membre, iar de la finalul lunii martie acestora li se vor adăuga și românii. Deocamdată, doar pe cale aeriană. Iată care vor fi pașii de urmat pentru călători.

,,Când ajung la aeroport, toți pasagerii, indiferent de destinația călătoriei, vor face controlul de securitate, controlul bagajelor și scanarea corporală’’, a transmis Diana Buzea, reporter Știrile Kanal D.

,,Aici este o zonă comună, unde întâlnim cafenele, restaurante, spații comericiale sau săli de așteptare, până la limita de control, pentru cei care  vor să călătorească în spațiul non-Schengen și care trebuie să facă un control la punctul de frontieră’’, a transmis Diana Buzea, reporter Știrile Kanal D.

Pentru ceilalți călători, care vor circula în interiorul spațiului Schengen, lucrurile se simplifică. Mai avem nevoie de documentul de identitate doar la poarta de îmbarcare.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Procedura devine mai complicată pentru familiile cu copii. Părinții vor fi nevoiți să vină mai devreme la aeroport, pentru a obține o declarație, document care nu era obligatoriu până acum.

,,Autoritățile au propus ca părinții sau reprezentanții legali să meargă in zonele special amenajate unde sa obțina o autorizație de călătorie pentru minori. Pe care ulterior o vor prezenta aici polițiștilor de frontieră.

În cazul minorilor care au peste 16 ani, acestia pot călători singuri dacă prezintă o declarație notarială prin care părintele sau tutorele legal e de acord cu acea călătorie’’ a transmis Diana Buzea, reporter Știrile Kanal D.

Pasagerii nu au așteptări prea mari.

Citește și: VIDEO- "Spațiul Schengen nu poate fi extins. Poziția Austriei nu s-a schimbat!" Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, mesaj șocant la București

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

Pentru o orientare mai bună a călătorilor, în aeroporturi vor fi montate indicatoare speciale.

Valentin Iordache, Purtător de Cuvânt CNAB: ,,Desigur sunt anumite modificari care se pot face în ultimele zile, cum ar fi aplicarea sau eliminarea unor elemente de signalistică, pentru Schengen, non Schengen, astfel încât pasagerii să știe mereu ce au de făcut și să se poată orienta în terminal’’.

De la 31 martie, România va intra în Schengen doar în privința transportului aerian. Nu se știe, încă, momentul în care vor fi eliminate și controalele la frontierele terestre, pentru că guvernul austriac nu s-a răzgândit și nu este de acord cu aderarea României la spațiul intracomunitar.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: