Cum va fi vremea în weekendul 6-7 aprilie 2024: Vom avea temperaturi de vară
Weekend-ul 6-7 aprilie 2024 vine cu temperaturi de vară, semn că vremea bună va mai sta ceva timp în România. Iată prognoza meteo pentru weekend.
Weekend-ul 6-7 aprilie 2024 se apropie, iar meteorologii ne aduc vești bune cu privire la prognoza meteo în aceste două zile.
Vom avea parte de temperaturi de vară, care vor sări de 23 de grade Celsius, iar în unele regiuni se poate ajunge chiar și la valori mai ridicate, de până la 26 de grade Celsius.
Află în continuare cum va fi vremea în weekend și în următoarele patru săptămâni.
La finalul săptămânii, vineri, pe 5 aprilie 2024, temperaturile s-au menținut ridicate în aproape toată țara. La orele amiezii, în țară, s-au înregistrat următoarele valori, conform meteorologilor Accuweather: Arad- 21 grade Celsius; Bacău- 19 grade Celsius; Baia Mare- 17 grade Celsius; Bistrița- 16 grade Celsius; Botoșani- 16 grade Celsius; Brăila- 20 de grade Celsius; Brașov- 13 grade Celsius; București- 22 grade Celsius; Buzău- 21 grade Celsius; Călărași- 21 grade Celsius; Cluj-Napoca- 17 grade Celsius; Constanța- 15 grade Celsius; Craiova- 23 grade Celsius; Deva- 21 grade Celsius; Drobeta Turnu Severin- 24 grade Celsius; Focșani- 19 grade Celsius; Galați- 20 grade Celsius; Iași- 19 grade Celsius; Ploiești- 19 grade Celsius; Timișoara- 23 grade Celsius.
Citește și: VIDEO- Un val de aer tropical traversează România: Temperaturi cu maxime de până la 28 de grade
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Astfel, în weekend-ul 6-7 aprilie 2024 vremea se va menține caldă, cu temperaturi de vară, pe aproape întreg teritoriul României. Cel mai cald va fi în zonele de sud și sud-estul țării, iar temperaturile maxime pot urca până în jurul valorii de 26 grade Celsius. La nivelul întregii țări, minimele vor fi cuprinse între 8 și 12 grade Celsius.
În București, sâmbătă, temperaturile minime vor fi de 12 grade Celsius, iar cele maxime se vor situa în jurul valorii de 25 de grade Celsius. Norii se vor arăta din când în când. Duminică, pe 7 aprilie, temperatura maximă poate fi de 25 grade Celsius, iar în această zi șansele de ploaie sunt de până la 55%.
Iată cum arată prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni, emisă de ANM:
În săptămâna 8-15 aprilie 2024, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toată țara. Precipitațiile vor fi deficitare în mare parte a țării, mai ales în nordul României.
În săptămâna 15-22 aprilie 2024, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toată țara, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în mare parte a României, în special în zonele de munte.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citește și: Cum va fi vremea de Paște 2024? Vremea se pare că se încălzește treptat. Ce spun meteorologii
În săptămâna 22-29 aprilie 2024, temperatura medie a aerului va fi mai ridicată decât cele obișnuite pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații se vor apropia de normalul pentru această perioadă, în toată țara.
În săptămâna 29 aprilie- 6 mai 2024, mediile temperaturilor se vor situa puțin peste cele normale în această perioadă, în toată România. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în regiunile sudice și sud-estice.