Accident cumplit într-o pădure din Snagov, sâmbătă, 6 aprilie! Un adolescent în vârstă de 17 ani ar fi intrat cu mașina într-un pom, pe strada Gării din satul Șanțu Florești, comuna Gruiu, informează Antena 3 CNN.

Ce descoperire șocantă au făcut polițiștii?

 La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Stațiunea Snagov care au constatat cele întâmplate. În total, șoferul, dar și alți 4 tineri au fost transportați de urgență la spital.

În urma verificărilor oamenii legii au constatat că tânărul, care ar fi condus autoturismul, nu deținea permis de conducere, iar când a fost testat pentru alcool, rezultatul a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul nu a scăpat nici de drugtest. Aici au rezultat indicii cu privire la prezența în organism a unei substanțe psihoactive, mai precizează sursa menționată mai sus.

Accident Snagov tânăr 17 ani

Imagine cu ambulanțe.

[Sursa foto: Facebook]

În continuare, adolescentul a fost dus la un spital, în vederea recoltării de mostre biologice. Totodată, Polițiștii Stațiunii Snagov au decis să-l rețină pentru 24 de ore pe tânăr, iar duminică el urmează să fie prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: O femeie a ajuns comă, după ce a fost operată de un medic din Craiova! Bărbatul nu mai avea voie să profeseze

Cercetările continuă „sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive”, au specificat oamenii legii într-un comunicat de

presă.

Accidentul, similar cu cazul 2 Mai

Acest caz amintește de cel al lui Vlad Pascu, care pe data de 19 august 2023 a produs un grav accident în stațiunea constănțeană, 2 Mai. Atunci, doi studenți de 20 și 21 de ani și-au pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite.

Schimbare încadrare Vlad Pascu

El este Vlad Pascu.

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

Citește și: Mesajul cutremurător transmis de tatăl Robertei, pentru avocații familiei Pascu: ,,Aș vrea ca și copiii lor să întâlnească un Vlad pe drum și atunci să simtă cum se aplică legea''

La controlul maşinii, în portiera stângă, au fost găsite un joint parțial consumat, care părea să conțină cannabis, și o folie cu patru pastile de bromazepam. La termenul de pe data de 4 aprilie, Judecătoria Mangalia a decis ca acesta să fie judecat pentru ucidere din culpă.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si