Ce se mănâncă în Duminica Floriilor în 2024? Tradiții de Florii
Află care sunt cele mai importante tradiții de Duminica Floriilor 2024. Vezi care este alimentul care nu ar trebui să lipsească de pe masa ta în această zi de sărbătoare.
Duminica Floriilor este primul praznic împărătesc cu dată schimbătoare din anul bisericesc și se va celebra pe data de 28 aprilie 2024.
Sărbătoarea Floriilor mai poartă și numele de „Duminica Stâlpărilor”. Stâlpările reprezintă ramurile de salcie cu care a fost întâmpinat Iisus Hristos de către creștini la intrarea în Ierusalim, după ce l-a înviat pe Lazăr din mormânt.
Iată care sunt cele mai răspândite tradiții în această zi și ce se mănâncă neapărat în Duminica Floriilor.
Crenguțele de salcie fac parte din multe tradiții de Duminica Floriilor. Ele sunt adunate de creștini pentru ca mai apoi aceștia să le ducă la biserică, la slujba de dimineață, iar preotul să le sfințească. Ulterior, ramurile de salcie sunt duse în propria locuință și se pun la uși pentru a îndepărta răul din gospodărie. Ele sunt duse și la mormintele celor decedați, cu același scop.
Citește și: Paștele Blajinilor în 2024: Ce semnifică, de fapt, această sărbătoare și pe ce dată are loc?
Unele fete obișnuiesc să pună crenguțele de salcie sub pernă înainte de a se culca. Se spune că vor deveni mai frumoase, iar șansele de a se mărita vor crește repede.
Este bine ca creștinii să planteze crenguțele de salcie în grădini pentru că sunt aducătoare de recolte bogate și ar avea puteri vindecătoare asupra animalelor bolnave, conform condoleante.ro
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Oamenii care înghit trei flori de salcie în Duminica Floriilor vor fi feriți de durerile în gât.
Unii oameni obișnuiesc să pună crenguțele de salcie în jurul taliei pentru a avea putere și spor la muncile de pe câmp.
Oamenii care aprind flori de salcie și tămâiază casa cu ele vor avea gospodăria ferită de fulgere.
De Duminica Floriilor se mănâncă pește, iar în Calendarul ortodox este dezlegare la pește în această zi de sărbătoare.
Crenguțele de salcie pot fi păstrate și după Florii și pot fi folosite la vindecare bolilor.
De Florii, oamenii lasă hainele la aerisit, iar fetele tinere nemăritate își scot zestrea la soare pentru a atrage alesul inimii lor.
Copiii de la sate obișnuiesc să colinde din poartă în poartă în Duminica Floriilor, folosindu-se de crenguțe de salcie sfințite la biserică. Tradiția spune că în schimbul gândurilor bune și veseliei copiilor, aceștia primesc de la săteni ouă albe pentru a fi înroșite pentru Paște.
Citește și: Când are loc Prohodul Domnului în Săptămâna Mare din 2024? Versuri complete
Se spune că în ziua Floriilor nu trebuie să te speli pe cap pentru că riști să albești mai devreme. Cei care doresc să se spele neapărat pe cap, pot folosi apă sfințită.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În mediul rural, femeile nu au voie să toarcă. Se spune că morții vor auzi și se pot întoarce pe pământ.
În Duminica Floriilor orice muncă este interzisă.
Femeile nu au voie să se vopsească în această zi de sărbătoare. Treburile prin casă cum ar fi curățenia și spălatul rufelor sunt interzise.
De Florii nu trebuie să ne certăm cu cei apropiați.
Nu este indicat să plantăm pomi în această zi pentru că ei vor face doar flori, fără fructe.