„În piețe, puțini îndrăznesc să se oprească în fața tarabelor cu trufandale și aceia mai mult privesc decât cumpără. Abia după ce trece sezonul primelor roșii, al cartofilor noi și verdețurilor, iar prețul va scădea, vor fi și mușterii. Piețarii spun că și cu prețurile de acum ies în pierdere”, a transmis Christian Sabbagh.
Trufandale la prețuri mari
Ne oprim într-una dintre cele mai ieftine piețe din Capitală.
Vrem să vedem de căți bani avem nevoie ca să ne facem pofta de legume de sezon.
Prima oprire este la roșii. Prețul de pe etichetă: 35 de lei costă un kilogram. Cam mult, așa că oamenii cumpără mai mult la bucată.
Tocmai ce au apărut în piețe și cartofii noi. Nu prea se înghesuie nimeni să cumpere, mai ales când un kilogram costă 10 lei.
Unul dintre piețari a împărțit țelina în 4 categorii. În funcție de mărimea legumei, prețul variază între 3 și 7 lei.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
O legătură de usturoi costă 10 lei. Să nu vă inducă în eroare eticheta de preț a verzei, kilogramul este 5 lei. Fermierii spun că prețurile care par mari pentru clienți, în ochii lor sunt mult prea mici ca să aibă și profit.
Citește și: VIDEO- Paștele românesc, făcut cu produse de import. Masa de sărbătoare adună mii de kilometri până la noi
Tot acum, în aprilie, apare în galantare și brânza nouă de oaie. 40 de lei costă un kilogram.
Tragem linie și vedem că un coș cu trufandale și brânză de oaie costă acum aproape 110 lei. Cu aproximativ 15% mai mult față de anul trecut.