O veche vorba din popor spune: "câte bordeie, atâtea obicee"! Sărbătorile de Paște vin cu diverse tradiții, în funcție de zonele țării. Iar atunci când membrii unei familii sunt din zone diferite, parcă și Paștele se trăiește altfel, în funcție de origini. Georgiana Marina și Cătălin Seling formează o astfel de familie mixtă, cu obiceiuri diferite.

Acum, în prag de Sărbătoare, rememorează împreună amintirile copilăriei.

Un Paște încărcat de amintiri

Georgiana și Cătălin sunt tineri, frumoși și pregătiți să treacă prin viață împreună, ca o familie unită. Cei doi artiști și-au împletit destinele în urmă cu doar câteva luni, iar de atunci sunt de nedespărțit. În prag de Paște, își amintesc cu plăcere de cum petreceau această sărbătoare în casa natală, unul din Maramureș, altul în Satu Mare.

Citește și: Pensia vine cu iepurașul de Paște. Ce greșeală trebuie să evite pensionarii ca să primească banii la timp

,,Îmi amintesc cu drag de copilăria mea, cum mergeam în satul bunicilor mei, în comuna Santău, județul Satu Mare. Nu era an să nu mergem de sărbători acasă la bunici'', a spus Georgiana.

,,Nu era an în care să nu îmi cumpere ai mei ceva nou, să am de Paște să port la biserica în ziua de Paști.

Într-adevăr, în Maramureș tradițiile încă se păstrează, portul este atât de viu, atât de frumos, purtat cu sfințenie de toată lumea'', a spus Cătălin.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Năpădiți de amintiri, cei doi soți retrăiesc, pentru câteva momente, obiceiurile vremurilor apuse.

,,La noi există o tradiție care se păstrează cu sfințenie și anume, în noaptea de Înviere se pun bucate din tot ce s-a gătit pentru sărbătorile pascale într-un coș și fiecare familie își duce coșul cu bucate la sfințit în noaptea de Înviere. Postul se ține cu sfințenie în satele românești și abia după ce s-au sfințit, puteam degusta mâncarea bună, făcută de bunica'', a spus Georgiana.

,,Sunt niște amintiri care vor rămâne vii și tot timpul în amintirea și sufletul nostru și din păcate parcă sărbătorile nu se mai simt ca atunci când eram noi copii, însă anul acesta va fi un Paște special pentru că suntem o familie și îl vom petrece în familia noastră''.

Un singur element al tradiției nu a fost respectat de niciunul dintre tineri: cel gastronomic. În timp ce Georgiana nu a a vut niciodată vreo afinitate pentru gătit, Cătălin s-a implicat doar până la un anumit nivel.

,,Eu nu sunt prietenă prea bună cu bucătăria, o las pe mama și pe soacră mea, ele ne bucură cu acest lucru, cu cozonaci cu sarmale, cu umplutură, cu rulade care mai de care. La noi e o tradiție la partea asta culinară și anume, se fierbe un picior întreg de porc afumat, șuncă de casă'', a spus Georgiana.

,,Mi-aduc aminte că bunica de cum începea postul strângea cojile de ceapă roșie și galbenă. Îmi plăcea să o ajut, mergeam în grădină să culeg frunze verzi, proaspete, cu care făcea tot felul de modele și era foarte frumos'', a spus Cătălin. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Pentru cei doi tineri soți, anul acesta este primul Paște pe care îl petrec în noua formulă de familie. Dar își doresc să fie ultimul, ca familie restrânsă.

,,Ne dorim copii și nu vom sta prea mult pe gânduri, dar după acest sezon plin și frumos o să ne luăm o vacanță binemeritată și vom începe munca pentru urmași''. 

În prag de sărbătoare, cei doi artiști au pregătit urări pentru toată lumea.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: