VIDEO- Abuzate în numele „evoluției spirituale”. Maestrul spiritual, un cunoscut discipol al gurului Gregorian Bivolaru, a fost reținut de oamenii legii
Oamenii legii l-au reținut aseară pe instructorul de yoga, acuzat de fapte grave.
Instructorul de yoga acuzat de fapte grave, sub masca cursurilor de yoga, a fost reținut aseară de polițiști. Maestrul spiritual, un cunoscut discipol al gurului Gregorian Bivolaru, a fost ridicat de mascați după mai multe percheziții efectuate la diverse adrese din București și Ilfov.
Yoghinul, cunoscut în spațiul public, a fost asociat și cu partidele politice în urmă cu 10 ani, când a fost surprins la un sediu de campanie, vorbind despre flacăra violet.
Polițiștii vorbesc de 8 victime vulnerabile, care ar fi fost convinse, sub pretextul evoluției spirituale, să devină sclavele unei grupări formate din 5 persoane. Din 2012 și până acum, indivizii ar fi adunat o sumă uriașă: 1,4 milioane de euro.
Banii ar fi provenit, spun procurorii, din videochat.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
,,Blocul din spatele meu este doar unul dintre apartamentele în care tinerele erau plasate. Victimele erau ținute sub stricta supraveghere a celor 5 indivizi. Concret, fetele trebuiau să anunțe pe un grup de pe o rețea de socializare, când începeau și terminau activitatea de videochat'',
a transmis Adina Iliescu, reporter Știrile Kanal D.Capul rețelei ar fi un yoghin cu dese apariții în spațiul public. În 2014, de pildă, era prezent la sediul unui partid politic în calitate de consultant.
,,Conjunctura astrală avea tendința să ducă la un echilibru foarte strâns. Aproape că aș fi putut să pun pariu că procentul real va fi undeva la 50 la sută. Culoarea mov este cea mai înaltă frecvență de culoare'',
a spus suspectul.
Acum e arătat cu degetul de procurori pentru că a profitat de pe urma celor 8 victime. Iar acuzațiile sunt duse și mai departe: în 2019 ar fi abuzat o femeie, spun anchetatorii. Unii dintre cunoscuți îi iau însă apărarea.
Polițiștii și procurorii DIICOT vorbesc de acuzații extrem de grave.
După câteva ore de audieri, yoghinul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Târziu în noapte, la finalizarea interogatoriului, bărbatul a negat orice acuzație adusă și a invocat-o ..teorie a conspirației față de yoga.