Duminica Floriilor a fost o zi norocoasă pentru un bucureștean! Acesta a câștigat premiul la categoria I, la loto 6/49, cu un bilet în valoare de 10.50 de lei, scrie Antena 3 CNN.

În cât timp își poate ridica bucureșteanul premiul?

Compania a anunțat că biletul norocos a fost jucat la agenția 72-054 din București, Sectorul 2, și a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 și o variantă la Noroc.

Premiul este de 3.610.326,64 lei, adică peste 725.000 de euro. Acum, fericitul câștigător își poate ridica premiul în următoarele 90 de zile.

Bucureștean câștig loto

Imagine reprezentativă pentru loto.

[Sursa foto: iStock]

Citește și: Doi adulți și trei copii din Satu Mare au ajuns la spital, după ce au mâncat carnea porcului din curte. De ce boală suferea animalul?

Acesta este al treilea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I a fost câștigat în 11 aprilie și a fost în valoare de 9.646.132,64 lei. 

Șofer din Pitești, câștigător la Loto

Luna trecută, reprezentanţii Loteriei Române au anunţat că, marţi, s-a prezentat la sediul central al instituţiei câştigătorul premiului de categoria I, în valoare de 36.450.832,24 de lei (peste 7,32 milioane de euro), obţinut la tragerea Loto 6/49 din 25 februarie, informează HotNews. El ar fi aflat abia a doua zi că este marele câştigător, după ce a verificat biletul. 

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Bărbatul din Piteşti, care are peste 45 de ani, de meserie şofer a spus că în cazul său, perseverenţa este cheia succesului. Tot el a spus că joacă în mod constant la Loto 6/49 de peste 25 de ani, mereu 3 variante.

Bucureștean câștig loto

Imagine reprezentativă pentru loto.

[Sursa foto: iStock]

Citește și: "Aia a fost ruina vieţii mele". Ce spune Ion Țiriac despre participarea Simonei Halep la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris

El nu a dorit să-și facă publică identitatea, însă a spus că va continua să joace, ceea ce i-a sfătuit și pe alții să facă pentru a avea noroc.

„Jucaţi cu încredere că norocul nu se ştie de unde vă poate aduce fericirea de a câştiga”, a transmis câștigătorul din Pitești pentru sursa citată mai sus.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si