Vești bune! Poștașii vor începe distribuirea deciziilor de pensionare. Marius Budăi, anunțul momentului
Poștașii vor aduce în curând noile decizii de pensionare! Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi a făcut noi declarații importante.
Vești bune pentru pensionari! Noile decizii de pensionare ar urma să fie distribuite de pensionari, informează Antena 3 CNN. În total, 5 milioane de pensionari ar urma să afle câți bani vor primi după recalculare.
Conform promisiunilor, nicio pensie nu ar trebui să scadă. Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi a făcut precizări importante în acest sens.
"Această decizie nu se va distribui de fiecare dată când pensia va înregistra o creștere. Nu vreau să las niciun loc de dubiu. Sumele necesare pentru recalculare sunt deja cuprinse în bugetul asigurărilor sociale. Când scrii o lege ai o anumită estimare pe acea ecuație pe care calculăm impactul bugetar. Bineînțeles, când ajungi la calculul final există posibilitatea să fie plusuri și minusuri", a declarat Marius Budăi pentru sursa citată mai sus.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
De asemenea, acesta a spus că deja se tipăresc primele decizii pentru pensiile care au fost recalculate, iar până la data de 1 septembrie, toți seniorii din România vor primi acasă noua decizie.
Cele mai importante aspecte de pe taloanele de pensie sunt: numărul de puncte pe contributivitate, numărul de puncte de stabilitate și pensia.
Șeful Casei Naţionale de Pensii Publice a anunțat că noutatea este că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent nu sunt în prezent luate în calcul.
”Mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună. Nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale", a spus Daniel Baciu pentru aceeași sursă.