Ce rute alternative sunt pentru ocolirea Podului Giurgiu-Ruse. Românii care vor să ajungă în această vară, cu mașina, pe litoralul Greciei sau Turciei se confruntă cu o nouă problemă: lucrările de reparații la Podul Giurgiu- Ruse.

Citește și: VIDEO Drumuri închise în plin sezon estival! Nervii șoferilor, întinși la maxim: „O să fie aglomerație foarte mare”

Circulaţia pe Podul Prieteniei, pe timpul desfăşurării lucrărilor, se va desfăşura semaforizat, alternativ, pe o singură bandă de circulaţie, ceea ce va mări și timpul de aşteptare pentru trecerea frontierei.

Lucrările de construcţie demarate de partea bulgară în 10 iulie durează 2 ani şi vor acoperi două sezoane de vară- inclusiv vara anului 2025.

Oficialii de la Sofia speră că lucrările vor fi terminate înainte de termenul prevăzut de 730 de zile, însă termenul este oricum extrem de îndelungat pentru turiștii români.

Ce rute alternative sunt pentru ocolirea Podului Giurgiu-Ruse

Între Bulgaria şi România sunt doar două poduri care trec peste Dunăre şi cinci legături cu feribotul, în condițiile unei graniţe de peste 400 kilometri.

Al doilea pod peste Dunăre, care poate fi folosit acum ca o alternativă la Ruse-Giurgiu, este podul de la Calafat-Vidin, un pod nou, spectaculos, însă este situat în sud-vestul țării.

Ce rute alternative sunt pentru ocolirea Podului Giurgiu-Ruse.

Ce rute alternative sunt pentru ocolirea Podului Giurgiu-Ruse. Podul de la Calafat - Vidin

[Sursa foto: Facebook]

Pentru cei din vestul țării, drumul optim este prin Serbia și Macedonia, însă pentru cei din centrul și nordul României, inclusiv pentru bucureșteni, cea mai bună varianta de trecere a Dunării spre sau dinspre Bulgaria

este podul de la Calafat-Vidin.

În funcție de localitatea din România în care te afli, poate deveni o opțiune de deplasare spre Lefkada, Corfu sau chiar Halkidiki/Thassos și "ocolirea" prin Serbia și Macedonia de Nord.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Drumurile sunt de bună calitate, iar aglomerația este aproape inexistentă, inconvenientul fiind legat doar de faptul că țările nu sunt în UE și trecerea granițelor poate dura mai mult. 

Potrivit estimărilor Google Maps, călătoria cu mașina din București până în Corfu durează 16-17 ore.

Rută ocolitoare pe podul Calafat- Vidin 

Pentru cei care traversează podul Calafat- Vidin, se va merge prin Vratsa spre Sofia (pe Drumul European 79).

Este un drum principal, mai sigur și în general bun, de preferat scurtaturii pe drumul național bulgăresc 81. Sunt 791 de km de la Pitești la Salonic, o bună parte pe autostrada.

Google Maps arată că drumul de la Craiova la Salonic nu durează mai mult de 8 ore.

Pentru cei care traversează podul Calafat-Vidin mai există și varianta de a merge spre Grecia prin Serbia (pe la Nis) și Macedonia.

Este la fel de lung, dar sunt mai mulți kilometri de autostrada, deci timpul de parcurs poate fi mai scurt, în funcie și de timpul petrecut la granițe.

Rute alternative pentru românii din estul și nord-estul țării

O rută alternativă de a ajunge pe litoralul din Bulgaria sau din Grecia, astfel încât să eviți podul de la Giurgiu-Ruse, este prin punctele de trecere a frontierei din apropierea Mangaliei- fie Negru-Vodă, fie Vama Veche.

Se poate merge pe autostrada A2 București- Constanța, după care intrarea în Bulgaria este la mai puțin de o oră de mers.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Pe distanța Mangalia- Varna- Burgas, se intră în Grecia pe la Komotini sau Makaza în sud și de acolo punctele de trecere către Thassos (Keramoti, de unde se ia feribotul) sau Halkidiki (Salonic) sunt la distanță de 1,5-2 ore.

În total, drumul de la Vama Veche până la Kavala este de aproximativ 9 ore. Turiștii români trebuie să ia în considerare și un alt element important: aglomerația în zona de sud a litoralului românesc- se poate aștepta 3-4 ore în trafic între Constanța și Vama Veche.

Se caută noi soluții pentru puncte de trecere între România și Bulgaria

Bulgaria şi România au semnat un memorandum în 2019, în care au fost identificate cinci puncte pentru construirea podurilor peste Dunăre.

"Următorul lucru este că lucrările au început deja la un pod nou în zona Ruse- Giurgiu, acesta fiind un proiect nu doar între Bulgaria şi România, ci şi al Comisiei Europene. Aici, bineînţeles, trebuie să lucrăm cu termenele limită europene, nu cu cele cu care a fost construit podul dintre Vidin şi Calafat, construit la 13 ani de la semnare", a spus recent ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaykov.

Potrivit acestuia, unele dintre problemele legate de repararea podului peste Dunăre ar fi rezolvate acum dacă ar funcţiona feribotul dintre Ruse şi Giurgiu. Pe partea bulgară, este complet gata, dar nu și pe partea românească.

Vlaykov a mai spus că există o alternativă- lansarea unei linii de feriboturi între Tutrakan şi Olteniţa.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si