VIDEO Ipotezele anchetatorilor după ce Andrei Versace a fost găsit mort în casă. Influencerul ar fi trăit un adevărat coșmar în ultima perioadă a vieții
Andrei Versace ar fi avut probleme foarte mari în ultima parte a vieții sale. Oamenii legii consideră moartea sa suspectă.
Andrei Versace a devenit cunoscut de o țară întreagă prin atitudinea pe care a afișat-o pe parcursul timpului în mediul online. La vârsta de doar 37 de ani, acesta a fost descoperit fără suflare în apartamentul său dintr-un complex rezidențial de lux din București.
Oamenii legii au deschis un dosar penal și consideră moartea bărbatului una suspectă.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML pentru a fi efectuată autopsia. În acest moment anchetatorii au două ipoteze. Prima variantă pe care oamenii legii o iau în calcul este că influencerul ar fi putut deceda din cauza unei supradoze, pentru că există suspiciuni că acesta ar fi consumat substanțe interzise. Totuși, polițiștii se gândesc și la faptul că bărbatul ar fi putut să folosească substanțele cu pricina pentru a duce la capăt un gest necugetat.
Viața lui Andrei Versace s-ar fi schimbat extrem de mult în ultimele luni. Acesta ar fi avut probleme financiare și ar fi fost hărțuit de un cunoscut clan din Capitală. Totuși, conflictul cu acest clan ar fi durat de 5 ani, scris Cancan.
Pe parcursul timpului, clanul i-ar fi cerut constant bani, dar resursele sale financiare s-au epuizat iar atunci când nu ar mai fi avut bani ar fi început să apară și alte probleme în viața lui. Sursa citată mai scrie că Andrei Versace consuma substanțe interzise, fiind și internat la psihiatrie la un moment dat, după care a trecut printr-un program de dezintoxicare.
Bărbatul se retrăsese deja de ceva timp din show-urile pe care le difuza în mediul online.
Totuși, izolarea nu ar fi fost doar față de urmăritorii săi, ci și față de prieteni, cu care nu mai comunica deloc.